Comentarii recente

Scrise pe aici

actorie (2)
administratorul (1)
amintiri (7)
Barcelona (1)
Bucovina (2)
Bucuresti (11)
calatorie (12)
ciudatenii (11)
cugetari (31)
diverse (36)
eveniment (4)
filme (1)
foto (26)
Franta (2)
furie (3)
gadget (1)
GTA4 (1)
Gunoieri (1)
Internet (2)
IT (2)
jocuri (3)
leapsa (3)
libertateailuziei (5)
Loredana Groza (1)
MacGyver (16)
magazine (1)
muzica (1)
pamflet (10)
plictiseala (2)
poezie (3)
politic (4)
politist (1)
PR (2)
proza (1)
publicitate (1)
realitate (16)
retete (1)
Roma (2)
roman (1)
social (6)
Strasbourg (2)
teatru (1)
trecut (3)
umor (26)
Uncategorized (3)
Vise (2)
voi (5)

WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck and Luke Morton requires Flash Player 9 or better.

Vizionări

Circulă pe aici

Păsările mele albe

Te-am privit mereu cu ochii mari, ţi-am sorbit cuvintele de pe buze. Tot timpul am încercat să-mi fac provizii de tine, căci ai fost cel ce mi-a deschis sertarele şi mi-a eliberat păsările mele albe.

Te-aş privi cum stai liniştit in fotoliu, stând desculţă la picioarele tale. Ţi-aş  mângâia sufletul cu gândurile mele care până mai ieri  fugeau despletite prin mine.Ţi-aş aduce in pumni tăciuni aprinşi ca să-ţi aprinzi ţigara şi în fumul ei albastru să văd visele mele cele mai frumoase.

Mi-e linişte aici. Mi-e linişte in tine.  Aud doar foşnet de aripi…aripi albe.

M-ai ajutat să-mi arunc hainele grele şi să mă redescopăr prin ochii celorlalţi. Mi-am conştientizat trăiri şi gesturi care, deşi îmi erau rutină, nu ştiam că le am.

Lasa-mi păsările să zboare!!! Se vor întoarce când vor fi pregătite.

Breathe gentle

YouTube Preview Image

Nu călca iarba!

Nu facem niciodată ceea ce vrem. Facem ce putem din ceea ce trebuie. Aşa am fost setaţi. Poate că dacă am da frâu dorinţelor noastre ar fi un haos.

Dar lumea a început cu reguli, mai mult chiar..cu porunci. Şi nu cu una..ci cu zece.  Apoi am adaugat noi…când una, când sute pană când am ajuns prizonieri ai propriilor noastre vieţi. Oamenii impun reguli, pun bariere iar dacă le încalci, ori doar li se pare că faci asta ..sancţionează.

Vreau o lume fără de constrângeri, vreau micul meu univers în care să pot spune..AM VOIE.  Am voie să fiu eu…să nu mă limiteze nimeni şi nimic.

Am început sa sar bariere…in linişte şi fără de explicaţii.  Sar una căte una…E legal?…E moral?… Nu-mi mai pasă….

N-am înţeles niciodată de ce n-avem voie să calcăm iarba…..

YouTube Preview Image

Fericire în moarte clinică

Nu sunt autorul cuvintelor de mai jos. Acum sunt doar un difuzor rezonant…

Maria scrie:

Nu știu cui nu i s-a întâmplat vreodata să-și trăiască măcar o mică parte din viața ca simplu executant. Trăim clipe de multe ori fără să ne punem problema fericirii noastre. Trăim in liniște, acționăm corect și moral, iubim cuviincios, mâncăm cu tacâmuri sofisticate, salutăm zâmbind persoane urâte nouă.
Si deodată se întâmplă ceva. Nu realizezi încă importanța fenomenului. Dar el îți varsă adrenalină în sânge, îți face inima să bată la intervale neregulate, aritmic. Și brusc simți că nu te mai reprezintă nimic din viața de dinainte. Te simți capabil de lucruri grandioase, de acțiuni puerile sau periculoase, te oprești să privești norii, începi să fii selectiv cu ținuta vestimentară, te simti puternic față de cei din jur, timpul pare că nu-ți mai ajunge să cuprinzi acțiunile planificate.
Și totul se întampla datorită cuiva. Niciodată nu renaștem singuri din propria cenușă. Avem nevoie de un modelator. Apoi..începi sa traiești..fericit.
Dar oare pe câți dintre noi nu îi sperie fericirea? Câți dintre noi nu s-au simtit vinovați sa o aibă?
Se spune că ochii care nu se văd se uită. Dar oare cum e în cazul celor care nu s-au vazut niciodată? Pot tânji ei mult timp după cealaltă privire?
Apogeul fericirii produce panică pentru cei mai multi oameni care nu se așteptau să o aibă sau pentru cei care nici nu erau pregatiti pentru ea. Și-atunci apar frământări și îndoieli și dorul de liniștea de dinainte.
Fericirea te consumă mult mai mult decât cea mai puternică durere.

Secolul 17

La repetiţii…

- Nu mai avem apă!

Colega mea:

- Hai că merg eu cu Florin să luăm.

Proful:

- Cum aşa? Vă omoară Toni dacă îi stricaţi costumele!!

- Păi mergem două străzi, ce mare lucru?

Într-un final s-a stabilit:

- Bine.

Eu iau ţigările, portofelul şi bricheta şi ieşim afară. Eram în apropiere de centrul vechi şi ca o coincidenţă interesantă purtam costume de secolul 17, cele pentru piesă.

Mărturisesc că mi-a plăcut la nebunie. Oamenii se uitau luung la noi, iar unii ne salutau amuzați. Noi, evident, le răspundeam cu reverenţe din toată inima. Şi aşa intrăm în supermarket. Acolo la fel. Râdeau şi ne priveau lung cum mergeam cu coşul printre raioane. Plăcile de gresie erau scena noastră iar noi ne aflam în secolul 20 cu împrumut de imagine din secolul 17. Mare lucru n-am făcut. Am luat apă, am plecat de ne-am dus în Springtime de unde am luat ceva de mâncare și de unde am primit și complimente, apoi ne-am întors în același stil la repetiții.

Mi-a plăcut să văd oamenii cum zâmbesc, chiar și pentru un lucru mărunt ca acesta.

Toni, cred că îți mai iau costumul. M-aș duce și la ședințele de Board cu el. Nu cred că aș avea probleme să prezint situația administrativă. Poate și cu puțin accent vechi.

Iată-ne. (La spate țineam portofelul)

Roboţel de Ymessenger

Am lista de mess plină de contacte. Am mania sa dau accept aşa, fără să îmi pun mari probleme şi dacă mă calcă cineva pe nervi, îi dau eject. Mai demult, am dat accept la o oarecare Denise Commons. A tăcut ce a tăcut, apoi azi a explodat următoarea discuţie (în engleză):

Denyse Commons: I tend to be ridiculously fun.
Florin: Excuse me?
Denyse Commons: Hello there.. My name is Gina.. Got ur ID through Yahoo Directory
Florin: Ah.  Hi. I am Florin.
Denyse Commons: I love chatting with new people.. Would you like to chat today? Where are you from?
Florin: Didn’t it said there in the Yahoo Directory?
Denyse Commons: Nice Im 24 years old i’m going to school in California.. Can i ask you a question?
Florin: Are you a chat bot?
Denyse Commons: Do you like big booty girls with big tits? lol seriously cuz thats what i am/have..Is that too much for you to handle?
Florin: Well, I know a good doctor that may be able to size them down
Denyse Commons: so yea i’m lonely would you like to have some kinky fun? Would you like to see me?
Florin: Are you the Sistine Chapel?
Denyse Commons: ok but i have no pictures on my computer.. but i have a video camera connected
Florin: I know. I have a similar one in my refrigerator.
Denyse Commons: ok let me set up my camera for you baby i hope your ready for some booty shots..
Florin: Ok! Bring it on baby! Oh, make sure to catch the ceiling. I am curious if you use Philips light bulbs.
Denyse Commons: lol ok goto (link şters) and we can go 1 on 1 chat. Just click join at the top of the webpage.
Florin: I never chat 1 on 1. Usually 1 on 1.2 or 1.3, depending on the air pressure and the colour of my socks.
Denyse Commons: Don’t worry baby its free to join this site all you have to do is register
Florin: Really? Too bad. I wanted to spend enormous amounts of cash. I’m a trillionaire.
Denyse Commons: fill out your cc info baby for Age verification ONLY, your card will not be charged.. ok i’m ready for u now
Florin: Can I just paste my credit card information here?
Denyse Commons: What color Panties do you think i should wear? i might have you favorite color here somewhere…
Florin: I like red. With blue stripes. And white squares on pink circles with green dots.
Denyse Commons: I’ll do anything you want me to do.. Do you see me?  I can’t chat with you on the site till you register
Florin: I want you to press the X on this window.
Denyse Commons: Baby I’m So Horny right now! Do Whatever You have to, to get in! i’ll spank my ass till its red for u!!!
Florin: I hate red.
Denyse Commons: I have another site you can try to get in… Its (link şters) just click the accept button on the page baby! before time runs out
Florin: Good bye
Denyse Commons: Hurry baby I can only give out one of those links per Day.  My Boss doesn’t like me doing to many free shows…
Last message received on 17.06.2010 at 15:44 Bookmark
Mda, un roboţel programat să facă reclamă la un site şi să dai datele cardului. Finuţ, nu?

Criză de identitate

Mi-a expirat buletinul. Mă rog, CI-ul ăla plin de etichete de vot pe spate. Şi mi-a expirat el stând liniştit în portofel acum aproape 2 luni. Eu, ca un cetățean foarte responsabil ce sunt, am dat din umeri: “las’ că mi-l schimb eu când am timp…“.

M-a amuzat totuși vigilența instituțiilor cu care mai interacționam pe bază de “buletin”. M-am dus să schimb niște bani la bancă:

- Buletinul, vă rog.

Îl scot și i-l dau lejer uitându-mă în ochii ei să văd când se prinde. Îl ia, citește pe el, îi face o copie, semnează, ștampilează, îmi dă un formular să semnez…

- Mulțumim frumos, asta e tot.

- Da, mulțumesc și eu.

Am luat buletinul și am plecat. Nu s-a prins.

Câteva zile mai încolo, mă duc la altă bancă cu altă treabă.

- Buletinul…

M-am conformat, totuși cu grijă. Eram grăbit și dacă se prindea la altă bancă nu mă puteam duce. Era complicat. Ia buletinul, îl pune perfect simetric lângă cardul meu și cu degetul pe el începe să citească. Eu, în sinea mea: “draci!

- Poftiți buletinul.

Și mi-l pune în față fără să se uite la mine. Scăpasem!

Acum vreo 2 săptămâni am mers cu niște prieteni într-un club de biliard prin Unirii. Mă duc eu să ridic 16 bile și un triunghi.

- Buletinul.

Eu, mai relaxat ca un motan la soare, scot buletinul și îl pun ca la Blackjack pe tejghea. Îl ia, trece o secundă și începe să râdă. Îmi aruncă o privire albastră și:

- E expirat.

Eu instantaneu iau mutră de stupefiat care tocmai îl văzuse pe Elvis în carne și oase. Și adevărul e că eram șocat!

- Cum??

Îl iau, mă fac că mă uit pe el…

- Uitați aici. Și pune o unghie lungă și roșie pe data din dreapta jos. E expirat de ceva vreme.

Ce dracu’ să mai zic…

- Mda, am simțit eu că parcă nu sunt eu în ultima vreme…

Începe să râdă, chem o prietenă și lasă ea buletinul ei…

Concluzia e clară! Fetele de la bancă ar trebui să lucreze în club și viceversa!

Nu mi-am schimbat ăla nici până acum, dar am mai făcut un pas. Am aflat ce documente îmi trebuie. Sunt pe drumul cel bun! Sper ca până la toamnă să apuc să-l și schimb. Noroc că am măcar pașaport.