Libertatea Iluziei

Te-am privit mereu cu ochii mari, ţi-am sorbit cuvintele de pe buze. Tot timpul am încercat să-mi fac provizii de tine, căci ai fost cel ce mi-a deschis sertarele şi mi-a eliberat păsările mele albe.

Te-aş privi cum stai liniştit in fotoliu, stând desculţă la picioarele tale. Ţi-aş  mângâia sufletul cu gândurile mele care până mai ieri  fugeau despletite prin mine.Ţi-aş aduce in pumni tăciuni aprinşi ca să-ţi aprinzi ţigara şi în fumul ei albastru să văd visele mele cele mai frumoase.

Mi-e linişte aici. Mi-e linişte in tine.  Aud doar foşnet de aripi…aripi albe.

M-ai ajutat să-mi arunc hainele grele şi să mă redescopăr prin ochii celorlalţi. Mi-am conştientizat trăiri şi gesturi care, deşi îmi erau rutină, nu ştiam că le am.

Lasa-mi păsările să zboare!!! Se vor întoarce când vor fi pregătite.

Nu facem niciodată ceea ce vrem. Facem ce putem din ceea ce trebuie. Aşa am fost setaţi. Poate că dacă am da frâu dorinţelor noastre ar fi un haos.

Dar lumea a început cu reguli, mai mult chiar..cu porunci. Şi nu cu una..ci cu zece.  Apoi am adaugat noi…când una, când sute pană când am ajuns prizonieri ai propriilor noastre vieţi. Oamenii impun reguli, pun bariere iar dacă le încalci, ori doar li se pare că faci asta ..sancţionează.

Vreau o lume fără de constrângeri, vreau micul meu univers în care să pot spune..AM VOIE.  Am voie să fiu eu…să nu mă limiteze nimeni şi nimic.

Am început sa sar bariere…in linişte şi fără de explicaţii.  Sar una căte una…E legal?…E moral?… Nu-mi mai pasă….

N-am înţeles niciodată de ce n-avem voie să calcăm iarba…..

Nu sunt autorul cuvintelor de mai jos. Acum sunt doar un difuzor rezonant…

Maria scrie:

Nu știu cui nu i s-a întâmplat vreodata să-și trăiască măcar o mică parte din viața ca simplu executant. Trăim clipe de multe ori fără să ne punem problema fericirii noastre. Trăim in liniște, acționăm corect și moral, iubim cuviincios, mâncăm cu tacâmuri sofisticate, salutăm zâmbind persoane urâte nouă.
Si deodată se întâmplă ceva. Nu realizezi încă importanța fenomenului. Dar el îți varsă adrenalină în sânge, îți face inima să bată la intervale neregulate, aritmic. Și brusc simți că nu te mai reprezintă nimic din viața de dinainte. Te simți capabil de lucruri grandioase, de acțiuni puerile sau periculoase, te oprești să privești norii, începi să fii selectiv cu ținuta vestimentară, te simti puternic față de cei din jur, timpul pare că nu-ți mai ajunge să cuprinzi acțiunile planificate.
Și totul se întampla datorită cuiva. Niciodată nu renaștem singuri din propria cenușă. Avem nevoie de un modelator. Apoi..începi sa traiești..fericit.
Dar oare pe câți dintre noi nu îi sperie fericirea? Câți dintre noi nu s-au simtit vinovați sa o aibă?
Se spune că ochii care nu se văd se uită. Dar oare cum e în cazul celor care nu s-au vazut niciodată? Pot tânji ei mult timp după cealaltă privire?
Apogeul fericirii produce panică pentru cei mai multi oameni care nu se așteptau să o aibă sau pentru cei care nici nu erau pregatiti pentru ea. Și-atunci apar frământări și îndoieli și dorul de liniștea de dinainte.
Fericirea te consumă mult mai mult decât cea mai puternică durere.

Mi-a expirat buletinul. Mă rog, CI-ul ăla plin de etichete de vot pe spate. Şi mi-a expirat el stând liniştit în portofel acum aproape 2 luni. Eu, ca un cetățean foarte responsabil ce sunt, am dat din umeri: “las’ că mi-l schimb eu când am timp…“.

M-a amuzat totuși vigilența instituțiilor cu care mai interacționam pe bază de “buletin”. M-am dus să schimb niște bani la bancă:

- Buletinul, vă rog.

Îl scot și i-l dau lejer uitându-mă în ochii ei să văd când se prinde. Îl ia, citește pe el, îi face o copie, semnează, ștampilează, îmi dă un formular să semnez…

- Mulțumim frumos, asta e tot.

- Da, mulțumesc și eu.

Am luat buletinul și am plecat. Nu s-a prins.

…

Câteva zile mai încolo, mă duc la altă bancă cu altă treabă.

- Buletinul…

M-am conformat, totuși cu grijă. Eram grăbit și dacă se prindea la altă bancă nu mă puteam duce. Era complicat. Ia buletinul, îl pune perfect simetric lângă cardul meu și cu degetul pe el începe să citească. Eu, în sinea mea: “draci!“

- Poftiți buletinul.

Și mi-l pune în față fără să se uite la mine. Scăpasem!

…

Acum vreo 2 săptămâni am mers cu niște prieteni într-un club de biliard prin Unirii. Mă duc eu să ridic 16 bile și un triunghi.

- Buletinul.

Eu, mai relaxat ca un motan la soare, scot buletinul și îl pun ca la Blackjack pe tejghea. Îl ia, trece o secundă și începe să râdă. Îmi aruncă o privire albastră și:

- E expirat.

Eu instantaneu iau mutră de stupefiat care tocmai îl văzuse pe Elvis în carne și oase. Și adevărul e că eram șocat!

- Cum??

Îl iau, mă fac că mă uit pe el…

- Uitați aici. Și pune o unghie lungă și roșie pe data din dreapta jos. E expirat de ceva vreme.

Ce dracu’ să mai zic…

- Mda, am simțit eu că parcă nu sunt eu în ultima vreme…

Începe să râdă, chem o prietenă și lasă ea buletinul ei…

Concluzia e clară! Fetele de la bancă ar trebui să lucreze în club și viceversa!

Nu mi-am schimbat ăla nici până acum, dar am mai făcut un pas. Am aflat ce documente îmi trebuie. Sunt pe drumul cel bun! Sper ca până la toamnă să apuc să-l și schimb. Noroc că am măcar pașaport.