Libertatea Iluziei

Azi am aflat o chestie care sună a banc dar cică nu e. Cică e pe bune. Dar hai să vă zic un “banc”.

Ştiţi de ce au tuns foarte scurt boscheţii din curtea palatului Cotroceni?
Pentru că se buşeau SPP-iştii cu maşinile pe alei că nu se vedeau unul pe altul de verdeaţă.

… pentru că de multe ori aia e ora la care ajung acasă. Seara, evident. Am vrut prima oară să pun 20:00 dar suna atât de militar de-mi strica tot titlul. Ce e tangoul de ora 8? E dansul de metrou pe care îl faci deplasându-te printre nişte zombie la fel ca tine la o oră la care alţi oameni au ajuns acasă demult. Le observi mişcările şi prin mişcările lor ţi le vezi pe ale tale. Eşti la fel de teleghidat, obosit şi chimic neutru ca ei. Şi fie că e metrou, autobuz sau maşină personală, algoritmul e acelaşi: a fost o zi de rahat, un vehicul cară resturile din tine către acasă, unde te bucuri de dulcea povară (ca să citez din Eminescu) a jumătăţii tale mai bune, care şi ea (poate) suferă de aceeaşi boală ca şi tine. Tangoul de ora 8 e în principiu interacția cu oameni la fel de obosiți ca tine și aflați evident pe același palier orar ca tine în returul spre casă.

Cel puțin un set de exemple extraordinare pot da din “magazinul de ora 8“. Unde tot așa, faci un fel de tango. Tango derivat din “nu mai e pâine” sau “nu mai e de mâncare” sau “am poftă de 2 beri” sau orice alt motiv te împinge să intri în non-stopul de la colț fix înainte să urci în casă.

Ora 8. Magazinul vecin blocului în care stau.

Intru pe ușă. Magazinul e mic. Minuscul. Sunt convins că s-a lucrat cu penseta ca să-l mobileze, fix ca-n lucrările alea cu corăbiile în sticle. Dar intru. Paradoxal intră și traista cu laptop-ul din spatele meu. Și paradoxal, din nou, vânzătoarea urlă la mine să iau coș (în plus față de ceea ce căram). Îi răspund cu tradiționalul “sper să aduceți cărucioare în curând la cât se cumpără de aici“, iau coș și urc. Unde urc? La raion, practic. Că în sticluța aia de magazin, de fapt sunt raioane întregi, pline cu produse incredibil de bine înghesuite pe 2 (două) niveluri. Prima mișcare de tango? La urcare. Pe scările de 90 cm lățime, din care 30 sunt ocupate de cutii, 50 de oameni și restul… Ei bine de mine, urcând, și iritând evident oameni perfect legitimi pe coada lor către casă. Sus, pasul tango doi. Deși eu aș prefera să fac dreapta direct pe culoar, nu pot. Acolo e coadă. Trebuie să merg înainte, să fac de două ori dreapta, să semnalizez stânga, să fac 4 tumbe și 1200 puncte la tetris ca să ajung la pâine. După care, agățat de navete ca Batman, trebuie să plonjez către raftul de produse pescărești. Aflat deja pe tavan situația e mai aerisită. Pot să mă deplasez unde vreau! Și ca atare o fac. La întorsătură cu mezelăria dau de Spiderman transpirat tot. Venise de la răcoritoare și evident că avea și el coș. Ca două lustre mobile ne ocolim și ne continuăm itinerariul. Tango de tavan? Ooo, da. Pe la frigiderul trei, cobor. Fix în spatele cozii. Aveam licență de stat la coadă și coș la braț. Avansăm ce avansăm. Lent. Ajungem la scară. Mergem mai jos, ajung la casă, plătesc, plec.

Și mă duc acasă. Sătul de dans pentru o zi.