Aici aveți figura 1. Un cablu de fibră optică ce iese din pământ.

Iar aici avem figura [...]]]> Spuneam acum luni bune cum se hotărăsc unii să implementeze un proiect de a îngropa cablurile ca să nu mai stea pe stâlpi. Intrați aici dacă doriți să știți începutul poveștii, că acum vă explic următoarea etapă de mare excepție!

Aici aveți figura 1. Un cablu de fibră optică ce iese din pământ.

Iar aici avem figura 2. Figura 2 este un zoom că poate nu mă credeți că aia e fibră optică și ziceți că o fi vreun fier beton care oricum (desigur) ar fi fost foarte normal să fie acolo…

Am pretenția despre mine că sunt un om inteligent. Cu toate astea, totul s-a dus dracu’ atunci când am văzut lucrarea asta. Primul lucru a fost să-mi imaginez cum s-o fi făcut opera de față…

Managerul de proiect solicită mâna de lucru:

- Auzi Petricăăăăă!… Băăă Petrică băăă!! Adu-l pe Cornel și țineți voi de firu’ ăsta.

Vine Petrică fără Cornel. Logic, în primul rând se evaluează etapa:

- Care fir? Ăla? Să ținem în sus??

- Da bă!

- Păi de ce?

- Ca să nu cadă, bă boule bă!

- Aha…

Dovedind abilități deosebite de înțelegere a situației de un înalt grad de complexitate, Petrică este lămurit de etapa următoare și solicită suportul colegului său Cornel pe care îl convoacă:

- Corneleeee! Vino bă să ținem de ăsta în sus…

Cornel era momentan ocupat într-o ședință de audit la marginea unei gropi încercând să determine din privirea-i exersată adâncimea și volumul acesteia cu eroare de maximum 2cmc. La auzul chemării lui Petrică, acesta aleargă la locul faptei împiedicându-se de fir. În acel moment se decide să aplice tehnici sofisticate de PR și comunicare:

- F…-ți m….. m…. de firul lu’ …. … . ….. .. . … . ..

Petrică îi explică în detaliu ce au de făcut:

- Ține bă de ăsta în sus până aduc eu gălețile și lopata…

Cornel mai aplică puțină tehnică de PR dar se conformează. Petrică aduce pe rând găleata, lopata, sticla de bere, apoi cealaltă lopată că prima era de fapt sapă și începe să pună cimentul fluierând o piesă din folclorul de muzică de cameră al filarmonicii din Cuca Măcăii.

În 10 minute, opera e gata.

Tot acest demers are un singur scop evident. În București se începe instalarea unor ștuțuri care să dea Internet public oricui dorește, direct prin fibră optică! E nevoie doar să te așezi cu laptop-ul lângă acest ștuț, tragi un pic din el ca din furtunul de benzină și-l înfigi în laptop.

Băi, cum dracu’ să nu iubești ideea asta?!?

Aș dori să le mulțumesc în mod public tuturor celor care există pentru ca astfel de minunate lucruri să devină posibile. Sunt convins că o idee foarte bună ar fi un lobby la Ministerul Turismului pentru a amenaja aceste spații de așa natură încât să taxăm cu 1 euro/turist pe toți curioșii străini care ar vrea să vadă și ei cum e aia cu “net la ștuț”. Am face o grămadă de bani…

Fotografie preluată de pe asociatiabucuresti.ro

M-am mutat. De data asta nu cu blogul ci cu domiciliul. M-am mutat undeva prin Drumul Taberei, fix în cealaltă parte a Bucureştiului faţă de unde eram. Şi ca atare a trebuit să mă [...]]]> Din ciclul “omor de…” mai vedeţi şi Omor de metrou.

Fotografie preluată de pe asociatiabucuresti.ro

M-am mutat. De data asta nu cu blogul ci cu domiciliul. M-am mutat undeva prin Drumul Taberei, fix în cealaltă parte a Bucureştiului faţă de unde eram. Şi ca atare a trebuit să mă orientez de mijloace de transport către muncă.

Ziua 1

Dimineaţă. 08:17

Am ieşit pe uşă cu traista în spinare. La 50m staţie RATB. Bilet canci. Mă duc la casa de bilete şi fără să bag în seamă anunţul din geam sau puhoiul de oameni care se holbau la el mă duc cu tupeu la tejghea:

- Un bilet de 2 călătorii, vă rog…

Doamna de acolo aruncă spre mine o privire. Privirea mă apucă de guler, mă scutură şi mă dă cu capul de anunţ în timp ce posesoarea vocii emite silabisind:

- Nu se mai vând bilete. De azi doar carduri de călătorie!!!

Mă chiorăsc 1 secundă la anunţ apoi:

- Ok. un card de 2 călătorii, vă rog…

Substantivul “card” a avut un efect miraculos. S-a luminat toată, bucuroasă probabil că nu-i pun 10 alte întrebări şi s-a grăbit să-mi dea cardul:

- Patru’j de mii… (parcă)

Plătesc, iau cardul și mă urc în 71. Aveam de ajuns tocmai la Basarab. Troleul, relativ liber. Am luat un loc și am înfipt muzica în urechi…

…

Ora 09:55

Eram aproape de Gara de Nord. N-am mai rezistat. Traficul era criminal. M-am dat jos și am luat-o pe jos. Am făcut peste o oră și jumătate pe drum.

Ziua 2

Mă sfătuise un coleg să iau 41 și să schimb cu metroul la Crângași. Ok. Sună bine. Hai să vedem, zic eu…

Ora 08:14

Ies pe ușă. La 300 metri, stația lui 41. Ajung tocmai când plecase tramvaiul și eu naiv, îmi zic “Și mai bine că astea vin repede și îl prind mai liber pe următorul“. Eram așa de relaxat că îmi venea să trag un hamac până venea tramvaiul. La un moment dat, se lasă cu negură în stânga. Întorc capul. O mare mafie de persoane se îndrepta voinicește spre stație. În 20 secunde n-aveam loc nici să strănut.

Vine tramvaiul. Mă așez civilizat lângă ușă să las loc la coborâre. Se înfig repede 5 inși fix în ușă în timp ce unul apăsa disperat butonul de deschidere a ușilor. Se deschid ușile. Călătorii din exterior dau să intre direct, cei din interior care vroiau să coboare, probabil alți meseriași în d-alde astea se reped în ei cu un cor de strigăte de război. A ieșit măcel! Eram singurul din toată stația care râdea cu lacrimi.

Îi las pe toți să intre. A durat ceva. Apoi trag aer în piept și mă arunc înăuntru. Am reușit să străpung bariera aia de cetățeni care nu stau decât în ușă și ajung pe la mijloc pe undeva. Reușesc să-mi montez căștile și mă ancorez puternic într-un loc spre supărarea câtorva care probabil vroiam să mă împingă pe geam afară. La câteva secunde, o nouă stație. Urcă o doamnă de vârstă și furie venerabilă care se înfige în mine. Am impresia că vroia să treacă prin mine. Eu nimic. Mă uitam după fluturi și rezistam ca un perete de BCA. Îmi șifonează ea tencuiala cât poate apoi face la mine:

- De ce nu faci loc la lumea care urcă?!?

Mă uit la ea ca la un tablou renascentist și îi spun suav:

- Vorbiți vă rog cu oamenii din spatele meu. Dacă îi convingeţi să se plieze, îi băgăm în buzunare şi trec eu în locul lor să vă fac loc.

N-a înţeles foarte bine, a continuat să mă împingă şi până la urmă a cedat şi s-a dus undeva în lateral.

Urmăresc stație de stație activitatea cetățenetului de 41. Scenele de stație se repetau aproape la fel, doar actorii erau alţii…

Ora 08:45

Ajung la Crângaşi! Coborau mulţi acolo, dar cei din staţie erau şi mai disperaţi că ştiau că se goleşte. Ca atare mi-am luat avânt ca în Tom şi Jerry şi ies prin ei…

Ora 08:52

Cobor din metrou şi ajung la serviciu în 100m, şifonat dar amuzat din plin. Câteva luni de-acum înainte o să tot particip la sportul ăsta. Eh, tot înainte, nu?

O să povestesc [...]]]> Da, de ceva vreme vroiam să mă apuc şi de treaba asta. Şi ca atare m-am apucat. Prin ianuarie. Am zis să încep cu teatrul şi să văd mai încolo ce şi cum. Cursurile de teatru sunt foarte faine, le recomand oricui, chiar şi doar pentru a te destinde.

O să povestesc mai mult, dar momentan să vă arăt “marele actor” la lucru.

În exerciţiul de mai jos eu cică prezentam vremea la ProTV. Colega mea făcea gestica, iar eu trebuia să mă descurc să existe concordanţă între ce gesticula ea şi ce ziceam eu.

Ce a ieşit… Vedeţi acum.

Edit: Nu mai vedeți. Nu prea aveam voie să pun filmuleț de la curs. Rămâne ca poză.

Click here to view the embedded video.

…

“Vând garsonieră din uscătorie…“

Oook. Nimic anormal aici! O uscătorie e un spaţiu ca atâtea altele şi de ce n-ai face afaceri acolo? Omul are în mod evident foarte multe rufe spălate şi nu poate să plece de acolo. Totuşi, sunt curios dacă iese de acolo măcar să prezinte garsoniera potențialilor mușterii. [...]]]>

…

“Vând garsonieră din uscătorie…“

Oook. Nimic anormal aici! O uscătorie e un spaţiu ca atâtea altele şi de ce n-ai face afaceri acolo? Omul are în mod evident foarte multe rufe spălate şi nu poate să plece de acolo. Totuşi, sunt curios dacă iese de acolo măcar să prezinte garsoniera potențialilor mușterii. Măcar face schimb cu vecinul de la 2 care vinde mașină din debara.

Acum, mă iertați. Mă duc până în beci să trimit un fax, lux!…

Se pare că mi-am dobândit o serioasă reputaţie de mexican. Lipseşte să pun mustaţa, un sombrero şi eventual şi 2 pistoale cu curele pline de gloanţe aşezate pe piept în formă de X.

După episodul de aici în care bruneta mă împroprietăreşte cu un ghiveci cu plantă generatoare de ardei [...]]]>

ardei iuti

Se pare că mi-am dobândit o serioasă reputaţie de mexican. Lipseşte să pun mustaţa, un sombrero şi eventual şi 2 pistoale cu curele pline de gloanţe aşezate pe piept în formă de X.

După episodul de aici în care bruneta mă împroprietăreşte cu un ghiveci cu plantă generatoare de ardei iuţi, acum urmează faza doi.

Ardeii (extrem de) iuți din imagine mi-au fost făcuți cadou, deși nu e ziua mea. Mă declar oficial foarte încântat!

Vrea cineva un ardei?

Dar mai întâi, fără nicio legătură cu subiectul, cotele apelor Dunării.

Eram cu bruneta [...]]]> Dacă vreţi să aflaţi de ce a staţionat azi metroul cca 5-10 minute pe magistrala Pantelimon-Dristor (ca de altfel tot mai des în ultima vreme) vă pot spune că sunt în măsură să fac dezvăluiri de mare excepţie!

Dar mai întâi, fără nicio legătură cu subiectul, cotele apelor Dunării.

Eram cu bruneta în metrou. Avem traseul spre muncă relativ comun o bună bucată de drum. Şi cum stăteam, ea sprijinită de uşă eu de-o bară, o frână bruscă ne scoate din monotonie…Şi începe aşteptarea… “Aaaa, nu! Iar stăm o grămadă la admirat tunelul“, gândesc eu. Era a treia oară doar săptămâna asta. Și am zis “Nu mai merge. Trag linie! Trebuie să aflu ce mama naibii se întâmplă aici!“. Ca atare deschid ușa și cobor cu atenție sprijinindu-mă de peretele de beton.

Bruneta mă strigă șocată: “Puiu!!! Ai grijă!“

“Stai liniștită, mă întorc imediat“. Și cu asta zis, trântesc ușa să nu îi vină altuia ideea să vină după mine. Eram la ultimul vagon și aveam ceva de mers. Pereții erau reci și zgrunțuroși ca naiba, loc să te miști nu prea aveai iar cetățenii din metrou se holbau la mine. Calc eu cum pot și avansez. Încă un vagon… Și încă un vagon… Și în timp ce îmi blestemam zilele, murdăream pantofii și suportam umezeala mă traversează o întrebare de om inteligent. “De ce naiba n-am avansat în metrou și să fi ieșit la ușa din față direct?“. Am dat dezaprobator din cap.

Ajung într-un final la primul vagon-locomotivă. Scria Madrid pe el dar eram sigur că nu merge acolo. În fața lui se ducea tunelul ușor către stânga luminat puternic de faruri. Întorc privirea și văd unul din conducătorii de metrou în dreapta. Se uita la mine dar nu părea surprins de prezența mea acolo. Se lăsase o liniște inconfortabilă uitându-ne unul la altul, presărată pe alocuri cu zgomotul curentului de tunel care-mi fâlfâia pletele. Lui nu, că era chel. Deodată îl auzim pe colegul lui urlând surd din interior:

“Hai dracului odată, ia-l de acolo că nu stau aici până la miezu’ nopții.“

Colegul tresare și își întoarce privirea la șină. La fel fac și eu. Acolo, mic și gri, în bătaia farurilor era un șoricel. Se uita când la mine, când la metrou, când la umbra de pe perete a celuilalt individ.

“Păi a venit ăsta și nu se mai mișcă!“.

Ăsta eram eu. Chiar ofticat că nu aveam aparatul foto la mine. Enervat, colegul din interior saltă de pe scaun, dă microfonul la o parte și iese nervos. Atunci am văzut că era un tip masiv și înalt. Șoricelul ia rapid poziție de scanare a noului venit care nu pierdea vremea. Acesta însă se îndreaptă hotărât către șoricel:

“Marș mă, fiți-ar coada aia a naibii…“. Aluzie imediat înțeleasă de interpelat care ridică de la pământ bocceluța și dispare grăbit într-una din găurile de lângă mine.

Aparent proaspăt stăpân pe situație și bucuros de victorie, agresorul de șoricei se întoarce către mine și indicând metroul cu un braț cât un stâlp de telegraf îmi poruncește:

“… iar dumneavoastră vă rog să vă urcați imediat înapoi!“

Bătălia era pierdută. Colosul obturase farurile și în spatele lui negura topise tunelul. Se auzea stația de comunicație din cabină unde o colegă repeta indicativul trenului și probabil întreba care era situația cu șoricelul. Am oftat și m-am răsucit. Când, ce văd… Călătorii deschiseseră ușile și stăteau ciorchine să vadă ce se întâmplă. Văzând că am spectatori și lovit în orgoliul de a fi făcut de râs în fața lor, mă întorc cu privirea încruntată către colos, fac doar un pas către el cât să nu mă ajungă cu telegraful și îi rostesc tare privindu-l fix în ochi:

“Bine!“

Ecoul s-a auzit prin tot tunelul. Ăla sigur avea să ajungă la Madrid. Am escaladat de data asta prima ușă, am trântit-o după mine într-un semn adăugat de dispreț și mi-am făcut drum printre călători înapoi către brunetă. Am realizat că eram murdar pe palme și ciufulit. Trenul pleacă decis să mă arunce în nas. Ajung lângă brunetă care sesizează situația, scoate ca un magician un șervețel din neant și mi-l dă să mă șterg:

“Sunt foarte supărată pe tine! Ce naiba a vrut să fie bravada ta??“

Am zâmbit. Undeva în stânga brunetei, mai în spate sub un scaun, ferit de priviri indiscrete lângă o sacoșă de rafie, un șoricel gri îmi face semnul de “ok” din degetul mare.

Sper că nu v-ați speriat, povestirea e un pamflet, lucrurile nu s-au întâmplat chiar așa, metroul Bucureștean ESTE în continuare unul din cele mai bune mijloace de transport, dar sper să vă fi făcut plăcere lectura.

Cine îmi povestește o pățanie amuzantă de metrou primește cadou de la mine bocceluța șoricelului!

Promit!

Vă spun eu: patru. În primă fază trei se duc la maşină. Se desface capota cu fast. Apoi se chiorăsc toţi la far pe interior în timp ce bărbatul care ţine becul de schimb în mână [...]]]> De câţi bărbaţi e nevoie pentru a schimba un bec la o Dacie Logan?

Vă spun eu: patru. În primă fază trei se duc la maşină. Se desface capota cu fast. Apoi se chiorăsc toţi la far pe interior în timp ce bărbatul care ţine becul de schimb în mână e ocupat să termine un covrig. Nu poate interveni până nu-l termină. Între timp, ceilalţi doi fac mişto pe diverse teme legate de Dacie. Unul din ei (ne-şofer) întreabă ce dracu’ e cablul ăla de la far care duce la bord. Celălalt (tot posesor de Dacie Logan) îşi dă cu părerea: E semnalizarea.

Şoferul cu becul şi covrigul mestecă liniştit şi spune sec: “Nţ” (adică nu). Ne spune și ce e:

- E ăla de reglează poziția farului pe verticală. Celălalt șofer (repet, tot așa posesor de Dacie Logan) își manifestă uluiala. Guru cu covrigul deschide portiera și manevrează mecanismul pentru a convinge. Ceilalți doi dau din cap cu subînțeles și cu respect.

Covrigul se termină, și se demarează procedurile de “cum dracu’ iese ăsta de aici??” După vreo 2 minute se lasă de o pauză în care Guru e întrerupt din activitate și nevoit să plece două minute. Posesorul celălalt de Logan intră în birou ca să dea Google despre cum schimbi becul la Dacie.

Guru se întoarce, fâțâie mecanismul și într-un final, sictirit de problemă, întreabă un al patrulea individ (vecin) pe care îl găsește lucrând la o mașină în garaj.

Vecinul vine, bagă mâna și fără să se uite, în 25 de sutimi de secundă desface mecanismul de la clemă. Ceilalţi spectatori (adică cei trei muşchetari iniţiali ai poveştii) intră în uluială cu un ușor “ooooo!“. Noul venit devenise guru și era foarte mândru de admiraţia acordată! Ceilalți erau deja convinși că poate deșira întreaga mașină în 2-3 secunde.

Becul este înlocuit.

Total: patru bărbați și 20 de minute. Consemnați data și ora.

Ah, că tot vorbeam de urs. Cică apare un nou model de Dacie (se spune pe un forum franțuzesc). Design-ul e la nivel de zvon, dar ceva-ceva fotografii găsiți la sursă (Hotnews).