Aici aveți figura 1. Un cablu de fibră optică ce iese din pământ.

Iar aici avem figura [...]]]> Spuneam acum luni bune cum se hotărăsc unii să implementeze un proiect de a îngropa cablurile ca să nu mai stea pe stâlpi. Intrați aici dacă doriți să știți începutul poveștii, că acum vă explic următoarea etapă de mare excepție!

Aici aveți figura 1. Un cablu de fibră optică ce iese din pământ.

Iar aici avem figura 2. Figura 2 este un zoom că poate nu mă credeți că aia e fibră optică și ziceți că o fi vreun fier beton care oricum (desigur) ar fi fost foarte normal să fie acolo…

Am pretenția despre mine că sunt un om inteligent. Cu toate astea, totul s-a dus dracu’ atunci când am văzut lucrarea asta. Primul lucru a fost să-mi imaginez cum s-o fi făcut opera de față…

Managerul de proiect solicită mâna de lucru:

- Auzi Petricăăăăă!… Băăă Petrică băăă!! Adu-l pe Cornel și țineți voi de firu’ ăsta.

Vine Petrică fără Cornel. Logic, în primul rând se evaluează etapa:

- Care fir? Ăla? Să ținem în sus??

- Da bă!

- Păi de ce?

- Ca să nu cadă, bă boule bă!

- Aha…

Dovedind abilități deosebite de înțelegere a situației de un înalt grad de complexitate, Petrică este lămurit de etapa următoare și solicită suportul colegului său Cornel pe care îl convoacă:

- Corneleeee! Vino bă să ținem de ăsta în sus…

Cornel era momentan ocupat într-o ședință de audit la marginea unei gropi încercând să determine din privirea-i exersată adâncimea și volumul acesteia cu eroare de maximum 2cmc. La auzul chemării lui Petrică, acesta aleargă la locul faptei împiedicându-se de fir. În acel moment se decide să aplice tehnici sofisticate de PR și comunicare:

- F…-ți m….. m…. de firul lu’ …. … . ….. .. . … . ..

Petrică îi explică în detaliu ce au de făcut:

- Ține bă de ăsta în sus până aduc eu gălețile și lopata…

Cornel mai aplică puțină tehnică de PR dar se conformează. Petrică aduce pe rând găleata, lopata, sticla de bere, apoi cealaltă lopată că prima era de fapt sapă și începe să pună cimentul fluierând o piesă din folclorul de muzică de cameră al filarmonicii din Cuca Măcăii.

În 10 minute, opera e gata.

Tot acest demers are un singur scop evident. În București se începe instalarea unor ștuțuri care să dea Internet public oricui dorește, direct prin fibră optică! E nevoie doar să te așezi cu laptop-ul lângă acest ștuț, tragi un pic din el ca din furtunul de benzină și-l înfigi în laptop.

Băi, cum dracu’ să nu iubești ideea asta?!?

Aș dori să le mulțumesc în mod public tuturor celor care există pentru ca astfel de minunate lucruri să devină posibile. Sunt convins că o idee foarte bună ar fi un lobby la Ministerul Turismului pentru a amenaja aceste spații de așa natură încât să taxăm cu 1 euro/turist pe toți curioșii străini care ar vrea să vadă și ei cum e aia cu “net la ștuț”. Am face o grămadă de bani…

…

“Vând garsonieră din uscătorie…“

Oook. Nimic anormal aici! O uscătorie e un spaţiu ca atâtea altele şi de ce n-ai face afaceri acolo? Omul are în mod evident foarte multe rufe spălate şi nu poate să plece de acolo. Totuşi, sunt curios dacă iese de acolo măcar să prezinte garsoniera potențialilor mușterii. [...]]]>

…

“Vând garsonieră din uscătorie…“

Oook. Nimic anormal aici! O uscătorie e un spaţiu ca atâtea altele şi de ce n-ai face afaceri acolo? Omul are în mod evident foarte multe rufe spălate şi nu poate să plece de acolo. Totuşi, sunt curios dacă iese de acolo măcar să prezinte garsoniera potențialilor mușterii. Măcar face schimb cu vecinul de la 2 care vinde mașină din debara.

Acum, mă iertați. Mă duc până în beci să trimit un fax, lux!…

Click pentru dimensiune completă

harta metrou 2012

Asta e gresia surprinsă pe trotuarul din exteriorul Gării de Nord, ieşirea către Calea Griviţei. Când spun surprinsă, mă refer la starea ei de spirit. Este vorba de un nou model experimentat de Primăria Sectorului 1, şi anume călcatus=dus dracu’s. Cercetătorii au ajuns la următoarele concluzii:

- În medie, unul [...]]]> Reconstituirea

Asta e gresia surprinsă pe trotuarul din exteriorul Gării de Nord, ieşirea către Calea Griviţei. Când spun surprinsă, mă refer la starea ei de spirit. Este vorba de un nou model experimentat de Primăria Sectorului 1, şi anume călcatus=dus dracu’s. Cercetătorii au ajuns la următoarele concluzii:

- În medie, unul din cinci cetăţeni care trec pe acolo spun: “Gresia asta e un loc perfect să abandonez mucul meu de ţigară cu filtru alb pe care îl ţineam la mine de atâta vreme!“.

- Noul model de gresie este excelent pentru stabilizarea solului Bucureştean. Acest model se îngroapă singur, şi odată intrat în subsol, navighează către punctele nevralgice, sperie pânza freatică şi în caz de cutremur scoate un sunet plăcut de “jingle-jingle“.

Dar mai întâi, fără nicio legătură cu subiectul, cotele apelor Dunării.

Eram cu bruneta [...]]]> Dacă vreţi să aflaţi de ce a staţionat azi metroul cca 5-10 minute pe magistrala Pantelimon-Dristor (ca de altfel tot mai des în ultima vreme) vă pot spune că sunt în măsură să fac dezvăluiri de mare excepţie!

Dar mai întâi, fără nicio legătură cu subiectul, cotele apelor Dunării.

Eram cu bruneta în metrou. Avem traseul spre muncă relativ comun o bună bucată de drum. Şi cum stăteam, ea sprijinită de uşă eu de-o bară, o frână bruscă ne scoate din monotonie…Şi începe aşteptarea… “Aaaa, nu! Iar stăm o grămadă la admirat tunelul“, gândesc eu. Era a treia oară doar săptămâna asta. Și am zis “Nu mai merge. Trag linie! Trebuie să aflu ce mama naibii se întâmplă aici!“. Ca atare deschid ușa și cobor cu atenție sprijinindu-mă de peretele de beton.

Bruneta mă strigă șocată: “Puiu!!! Ai grijă!“

“Stai liniștită, mă întorc imediat“. Și cu asta zis, trântesc ușa să nu îi vină altuia ideea să vină după mine. Eram la ultimul vagon și aveam ceva de mers. Pereții erau reci și zgrunțuroși ca naiba, loc să te miști nu prea aveai iar cetățenii din metrou se holbau la mine. Calc eu cum pot și avansez. Încă un vagon… Și încă un vagon… Și în timp ce îmi blestemam zilele, murdăream pantofii și suportam umezeala mă traversează o întrebare de om inteligent. “De ce naiba n-am avansat în metrou și să fi ieșit la ușa din față direct?“. Am dat dezaprobator din cap.

Ajung într-un final la primul vagon-locomotivă. Scria Madrid pe el dar eram sigur că nu merge acolo. În fața lui se ducea tunelul ușor către stânga luminat puternic de faruri. Întorc privirea și văd unul din conducătorii de metrou în dreapta. Se uita la mine dar nu părea surprins de prezența mea acolo. Se lăsase o liniște inconfortabilă uitându-ne unul la altul, presărată pe alocuri cu zgomotul curentului de tunel care-mi fâlfâia pletele. Lui nu, că era chel. Deodată îl auzim pe colegul lui urlând surd din interior:

“Hai dracului odată, ia-l de acolo că nu stau aici până la miezu’ nopții.“

Colegul tresare și își întoarce privirea la șină. La fel fac și eu. Acolo, mic și gri, în bătaia farurilor era un șoricel. Se uita când la mine, când la metrou, când la umbra de pe perete a celuilalt individ.

“Păi a venit ăsta și nu se mai mișcă!“.

Ăsta eram eu. Chiar ofticat că nu aveam aparatul foto la mine. Enervat, colegul din interior saltă de pe scaun, dă microfonul la o parte și iese nervos. Atunci am văzut că era un tip masiv și înalt. Șoricelul ia rapid poziție de scanare a noului venit care nu pierdea vremea. Acesta însă se îndreaptă hotărât către șoricel:

“Marș mă, fiți-ar coada aia a naibii…“. Aluzie imediat înțeleasă de interpelat care ridică de la pământ bocceluța și dispare grăbit într-una din găurile de lângă mine.

Aparent proaspăt stăpân pe situație și bucuros de victorie, agresorul de șoricei se întoarce către mine și indicând metroul cu un braț cât un stâlp de telegraf îmi poruncește:

“… iar dumneavoastră vă rog să vă urcați imediat înapoi!“

Bătălia era pierdută. Colosul obturase farurile și în spatele lui negura topise tunelul. Se auzea stația de comunicație din cabină unde o colegă repeta indicativul trenului și probabil întreba care era situația cu șoricelul. Am oftat și m-am răsucit. Când, ce văd… Călătorii deschiseseră ușile și stăteau ciorchine să vadă ce se întâmplă. Văzând că am spectatori și lovit în orgoliul de a fi făcut de râs în fața lor, mă întorc cu privirea încruntată către colos, fac doar un pas către el cât să nu mă ajungă cu telegraful și îi rostesc tare privindu-l fix în ochi:

“Bine!“

Ecoul s-a auzit prin tot tunelul. Ăla sigur avea să ajungă la Madrid. Am escaladat de data asta prima ușă, am trântit-o după mine într-un semn adăugat de dispreț și mi-am făcut drum printre călători înapoi către brunetă. Am realizat că eram murdar pe palme și ciufulit. Trenul pleacă decis să mă arunce în nas. Ajung lângă brunetă care sesizează situația, scoate ca un magician un șervețel din neant și mi-l dă să mă șterg:

“Sunt foarte supărată pe tine! Ce naiba a vrut să fie bravada ta??“

Am zâmbit. Undeva în stânga brunetei, mai în spate sub un scaun, ferit de priviri indiscrete lângă o sacoșă de rafie, un șoricel gri îmi face semnul de “ok” din degetul mare.

Sper că nu v-ați speriat, povestirea e un pamflet, lucrurile nu s-au întâmplat chiar așa, metroul Bucureștean ESTE în continuare unul din cele mai bune mijloace de transport, dar sper să vă fi făcut plăcere lectura.

Cine îmi povestește o pățanie amuzantă de metrou primește cadou de la mine bocceluța șoricelului!

Promit!

Ok, scena asta am văzut-o acum câteva zile şi n-am putut să mă abţin să trag următoarea concluzie:

Domnilor. Nu mai sunaţi la 112. Avem în figura unu’ primul foişor de foc mobil din Bucureşti! Nu vă faceţi griji, dacă izbucneşte un incendiu, află ei direct de la înălţime!

Am trecut acum ceva vreme prin Buzău. Aproape de centru, pe undeva printre nişte străduţe observ un salon de frizerie, sau „her stail”, sau ce o fi. E ăla din poză. Problema mea era că salonul era montat într-o clădire care părea scoasă din cel de-al doilea război mondial. Apăi, cum naiba să îndrăznesc [...]]]>

Am trecut acum ceva vreme prin Buzău. Aproape de centru, pe undeva printre nişte străduţe observ un salon de frizerie, sau „her stail”, sau ce o fi. E ăla din poză. Problema mea era că salonul era montat într-o clădire care părea scoasă din cel de-al doilea război mondial. Apăi, cum naiba să îndrăznesc eu să intru în aşa ceva şi când ies să risc să-mi cadă grinda aia în cap şi să mi se tocească toţi ţepii de la freza de roacăr?

Nu ştiu ce vă inspiră vouă poza, dar eu efectiv văd nemţii pe la geamuri cu căşti fără ţepi!

După care cred că mi-a picat fisa. Poate se toarnă o parodie. Cel mai probabil în scena 1 o să dea buzna nişte nemţi supăraţi în frizerie şi o să înceapă:

-         Keine bewegung. Was ist das?

-         Păi, frizerien. Ia locăn şi lasăn coifăn cu puşcocin la cuierăn. Tundemiert brossăn pierdutăn?

Nuţu style!!!

Nu serios?