9:25. Ies din RDS, mă duc spre metrou și întârziat fiind deja la serviciu dau [...]]]> La 8 dimineață eram în picioare. Trebuia să ajung la muncă dar aveam de plătit RDS-ul mai întâi pentru că simțeam oarecum că îmi taie Internet-ul dacă mai fac mișto de ei multă vreme cu plata. Zis și făcut.

9:25. Ies din RDS, mă duc spre metrou și întârziat fiind deja la serviciu dau telefon și anunț cu gravitate că m-au răpit 3 trupe de commando dar i-am rezolvat și mă întorc cu primul Jeep militar pe care îl găsesc. E iarnă. E zăpadă, frig și viscolește ca dracu. Înfig căștile în urechi, trag căciula pe cap și închei fermoarul cu o mișcare sigură. Fermoarul n-a agreeat intervenția mea și a înflorit ca un păun. Rezultatul: Un bou în mijlocul unui viscol urban cu o geacă deschisă. Fiind oarecum departe de o încăpere încălzită în care aș putea să repar fermoarul în liniște, închid geaca fix ca pe un capot și continui spre metrou. Nu prea reușeam eu să țin capotul închis pentru că bătea vântul în formație de zig-zag și citeam în privirile celorlalți trecători uimirea faptului că nu mă închei. Probabil își imaginau că așa-mi place mie.

Intru la metrou, în metrou și găsesc scaun liber. Normal, era 9:40. Oamenii normali ajunseseră demult la serviciu. Încep ca un adevărat meșteșugar să studiez problema fermoarului. Îl scot din buzunar și încerc să-l potrivesc pe șina lui. Nu intra că era destul de strâns și nu încăleca dinții ăia. Iau cheile de la casă și încep să meșteresc la el. Mă încurca firul de la căști așa că le-am scos din urechi, moment în care realizez că în metrou era destul de liniște și toți se uitau la mine care făceam un zgomot întreținut cu cheile. Probabil că puseseră deja și pariuri dacă îmi iese sau nu manevra. Mă uit pe rând la ei ca într-un film western. În loc de pistoale aveau iPhone-uri și nu se fereau să le folosească. Concluzia: Clar, apar pe youtube, probabil sub titlul: “uite un bou care încearcă să își repare fermoarul”. Pentru că desigur, era ilogic să încerc ACOLO din moment ce aveam să ies la suprafață în frig și poate era bine să am geaca închisă.

Reușesc să prind până la urmă fermoarul, mă uit victorios în jur și atunci mi-am dat seama că toți pariaseră împotrivă pentru că erau tare dezamăgiți. Asta e viața domnilor. Obișnuiți-vă cu oameni capabili să-și repare fermoarele prim metrouri.

10:02. Ies la Aviatorilor încheiat la geacă, cu căștile înapoi în urechi și merg spre stația lui 335. Mașina vine și eu sar în ea. Ajung pe la Casa Presei, mașina se oprește și stă vre-un minut. Eu n-aveam treabă. Mă holbam la polițiștii din intersecție care opreau mașini și le comunicau probabil numerele câștigătoare la Lotto. Unul din ei făceau semne către șoferul autobuzului. Mașina pleacă și observ cu surprindere că eram cam singurul umanoid rămas în ea. Faptul că începuse să facă și stânga atunci când de fapt trebuia să facă dreapta către Băneasa mă face să realizez că probabil e o problemă. Sar, scot căștile, merg la șofer și îl întreb ce mai face. O voce divină mă înconjoară:
- Am anunțat că întorc, nu?
Omul vorbea la microfonul din cabină și auzeam în toată mașina ca la cinematograf. Probabil eram în direct și la Europa FM.
- Cred că ați făcut asta, dar eu aveam căștile și n-am auzit.
- Aaa, păi vezi că eu trebuie să întorc, ne întorc ăștia aici. Se circulă doar până la Otopeni.
Știam că Otopeni-ul e DINCOLO de Băneasa de care tocmai ne depărtam, dar am înțeles că se referea la traficul civil iar ei erau obligați să întoarcă.
- Te pot lăsa când întorc pe colț acolo dacă vrei, continuă el.
- Ok, e bine așa, mulțumesc frumos. Circulă vreun autobuz spre Băneasa?
Dă din umeri. Mda, clar. Posibil să fie nevoie să o iau pe jos.

Mă lasă omul pe colț cu Mărăști și eu cobor. În fața mea, la 4 metri, un Opel trăgea de șoferul lui să iasă din zăpada unde s-a parcat. Dădea doar în față și patina într-una. Nu prea mergea treaba. Mă uit la ceas: 10:28. Mă uit la Opel. Opelul dă din umeri la mine. Iau decizia: Am întârziat deja ca porcul, măcar să fiu un porc gras și să-l ajut pe nea ăsta. Las lângă gard traista și mă duc să comunic cu șoferul:
- Dă-i un balans față-spate. Când ajungi în maximum într-o direcție, dă în cealaltă direcție și tot așa.
N-am carnet, dar am văzut treaba asta la mulți. Mă duc în spate și dă-i și împinge. 30 de secunde, omul se coordonează foarte bine și iese, îmi dă avarii de mulțumire și dispare din peisaj.
Ocolesc eu piața Presei și mă apropii de unul din polițiști:
- Vă salut. Circulă ceva autobuze spre Băneasa?
- Nu știu, vorbiți la șoferi. Se circulă doar până la Otopeni, dar nu știu de autobuze.
- Păi văd că le întoarceți înapoi…
- Nu, nu noi le întoarcem. Noi doar comunicăm până unde se circulă. Vorbiți cu șoferul…

Draci. Mă duc în stație la timp să prind un 131 care tocmai vărsa mușterii în stație.

- Bună ziua, ce merge în Băneasa?
- Nu știu, vorbiți cu polițiștii că ei știu.
- Am vorbit, ei spun că nu sunt ei cei care vă întorc…
- Nu știu dom’ne, eu am dispoziție să întorc aici.

Perspectiva de “pe jos” devine clară. Renunț la discuție și o iau pe jos. Ajung la fântâna Miorița. Alt șofer blocat în zăpadă. Zâmbesc și mă duc la el cu aceeași treabă ca mai devreme. Reușește și el să se pună în mișcare și eu îmi continui drumul. Mă încălzisem deja împingând la mașini. Speram să nu găsesc vre-un camion în situația asta că nu-s chiar Superman.
Ajung pe la 11 la birou, aflu de la o colegă că cică 205-ul circula, deși eu nu văzusem niciunul să treacă pe lângă mine, trag o înjurătură în gând, mai mult de principiu, apoi îmi văd de treabă.

Se face eventual seară, aveam repetiții de la 18:30, ajung cu ajutorul unui coleg care mergea în direcția aia și îmi fac treaba.

Puțin după ora 22:00. Ne terminăm repetițiile și dăm să ne ducem acasă. Ne lovim de altă problemă. Ușa de la intrarea în localul unde făceam repetiții înghețase sau se enervase sau nu știu ce dracu’ avea că nu se încuia. Începe altă meșteșugăreală pe sistemul: împinge ușa, trage ușa, ridică ușa, futu-i mama ei de ușă, dă-i tare, dă-i încet, dă-i să curățăm gheața, dă Laura rujul tău să vedem unde se duce limba aia de la broască de nu se închide, dă cuțitul să scobim în găurile de la rama ușii, poate se închide, dă un scaun să ne uităm sus, poate nu intră cum trebuie ușa pe cadru, dă cola că am uitat-o afară, dă-te dracu cu cola ta, dă telefonul să sunăm lăcătuș, dă de alt lăcătuș că ăsta locuiește în Texas, dă bani că ne ia 40 lei pentru deplasare și 50 pentru manoperă, dă, dă, dă…

Cu lăcătușul pe drum spre local, au rămas 3 colegi și restul ne-am dus spre casă că n-avea sens să-i facem lăcătușului ceremonie de primire în 6.
Ajung într-un final pe la 23:30 (cred) prin militari, aproape de bloc. Vis-a-vis, ghici…
Alt cetățean împingea o mașină. Înăuntru cred că era prietena care încerca să tragă de mașină să iasă din nămeți.
Ce să facă Florin? Evident, hai să întregesc recordul de azi. Să fie trei mașini împinse. Măcar dorm dus la noapte.
Mă duc eu la ei ca un profesionist, le recit placa în 5 secunde ca Tommy Lee Jones și în 10 secunde împingeam la mașină.
După scurtă vreme… Nimic. Mașina abia dacă se clintea. Dă-i și bagă cartoane sub roțile din spate, dă și împinge iar și dă și dă și… Nimic.
Omul fuge până vis-a-vis după o lopată, fata îmi mulțumește pentru încercare, eu cu mâinile vineți de la gheața de pe mașină și cu ego-ul pe la jumătate decid că e cazul să mă potolesc și să mă duc acasă. Plec și îl văd pe el venind cu o lopată obținută probabil de la shaormeria de vis-a-vis. Să fie sănătoși, eu mă duc să mă culc.

Concluzia zilei: e posibil ca lucrurile să meargă mai bine dimineața, deci, treziți-vă devreme.

P.S. Avem spectacol mâine la Pitești. Urați-ne vreme cât de cât bună că nu știu cine ne împinge pe autostradă…
Somn ușor.

Trimite/Salvează

E foarte interesant să-mi arunc privirea prin panoul de administrare al blogului care, printre altele, îmi spune și ce expresii de căutare au folosit cei care au aterizat pe blog.

Așa că le public aici pe cele care mi s-au părut mai interesante

1. foaie albasta

Recomand Pioneze și hârtie albastră.

2. [...]]]>

E foarte interesant să-mi arunc privirea prin panoul de administrare al blogului care, printre altele, îmi spune și ce expresii de căutare au folosit cei care au aterizat pe blog.

Așa că le public aici pe cele care mi s-au părut mai interesante

1. foaie albasta

Recomand Pioneze și hârtie albastră.

2. costumatii de toamna fete

Recomand blugi, cizme negre ascuțite, cămașă în carouri, bretele în Y și pălărie. Evident cu un palton negru peste. Nu-i așa că ar fi o treabă?

3. id de fete care suntpe mss acum

Cred că ieși mai câștigat cu Hi5.

4. adancime maxima metrou

20 metri (la Piața Unirii).

5. cum fac o reclama pe foaie de hartie

Cu o doză bună de imaginație.

6. sa-ti cant libertatea

Hmm.

7. cum te faci batman

Îmi imaginez că trebuie să ai o grămadă de bani, simţ al dreptăţii sociale şi să te obsedeze liliecii. Totuşi nu recomand. E dificil să conduci Batmobilul prin Bucureşti.

8. tramvai itb

Acum e RATB.

9. cum se scrie scoateti

Depinde de context. Dacă te adresezi unui grup de oameni e lipit “Voi! Scoateți mobila de aici!“. Dacă te adresezi unei singure persoane cu o sugestie gen “Scoate-ți pălăria“, atunci evident, cu liniuță.

10. cos facut din bricheta

Wow. Asta sincer aş vrea să văd şi eu!

Trimite/Salvează

Aici aveți figura 1. Un cablu de fibră optică ce iese din pământ.

…

“Vând garsonieră din uscătorie…“

Oook. Nimic anormal aici! O uscătorie e un spaţiu ca atâtea altele şi de ce n-ai face afaceri acolo? Omul are în mod evident foarte multe rufe spălate şi nu poate să plece de acolo. Totuşi, sunt curios dacă iese de acolo măcar să [...]]]>

…

“Vând garsonieră din uscătorie…“

Oook. Nimic anormal aici! O uscătorie e un spaţiu ca atâtea altele şi de ce n-ai face afaceri acolo? Omul are în mod evident foarte multe rufe spălate şi nu poate să plece de acolo. Totuşi, sunt curios dacă iese de acolo măcar să prezinte garsoniera potențialilor mușterii. Măcar face schimb cu vecinul de la 2 care vinde mașină din debara.

Acum, mă iertați. Mă duc până în beci să trimit un fax, lux!…

Trimite/Salvează

Eram într-un apartament de bloc. Nu apartamentul în care locuiesc acum, dar oricum, ceva similar. Și mi-am amintit că un amic a cerut de la mine un clește de sertizat (adică faci cabluri de rețea cu el) acum 100 de ani și a [...]]]>

Eram într-un apartament de bloc. Nu apartamentul în care locuiesc acum, dar oricum, ceva similar. Și mi-am amintit că un amic a cerut de la mine un clește de sertizat (adică faci cabluri de rețea cu el) acum 100 de ani și a uitat să mi-l aducă deși eu l-am rugat în mod repetat să mi-l dea înapoi (fapt adevărat până aici).

Mă apuc să îi scriu un SMS, dar se pare că foloseam un dispozitiv care îndoia bandă metalică de 1mm x10 mm în forma literelor. Aveam tastatura și am scris:

“CLEȘTELE CĂ TE OMOR“. De altfel o propoziție cu foarte multă logică și sens în ea… Literele au început să se formeze în stânga mini-tastaturii de la care scriam. Cumva am dat send la chestia asta și în timp ce vedeam o clepsidră de tablă scârțâind în balamale, îl observ pe amicul meu traversând strada spre bloc. Cred că a escaladat blocul că s-a suit pe balconul meu care era de fapt o platformă imensă fără balustradă, către care ieșeai pe ușă.

Venise din întâmplare dar eu i-am amintit imediat de clește. O tot dădea la întors până m-a scos din sărite și am urlat la el:

- Adu-mi cleștele ACUM că mă mut la tine acasă cu cabluri cu tot! Adu-mi cleștele, adu-mi cleștele!

La care el s-a panicat și a coborât înapoi pe unde urcase, fapt care nu m-a oprit pe mine să urlu după el legat de clește.

O pensionară de vis-a-vis de la câteva etaje mai jos  a început să se răstească la mine din spatele unei plase de țânțari că de ce țip. La care eu i-am făcut cu ochiul și l-am arătat cu degetul pe amicul care tocmai traversa grăbit. A început să râdă și mi-a făcut cu ochiul înapoi.

Stăteam pe burtă pe platforma aia care numai balcon nu se putea numi când o vecină din același bloc cu mine iese pe balcon. Al ei era închis. Era în stânga mai jos și vorbea la un telefon din ăla fix dar cu antenă. Negru, cu margini rotunjite. Tot vorbea cu cineva și repeta numele meu întrebător către respectiva persoană. După ce se lămurește ridică ochii la mine și îmi spune:

- E pentru tine…

Eu surprins începusem să fac calculul cum să fac să iau telefonul când tipa pur și simplu îl aruncă în direcția mea cu boltă largă. Eu mă uit ca tâmpitul la telefonul care zbura prin aer, lovește platforma de deasupra mea, și aproape la mustață aterizează pe mine. Îl iau uimit și îl duc la ureche.

Telefonul mobil sună de ora 7, mă trezește din vis iar eu îl închid repede și pun capul înapoi în pernă. Muream de curiozitate să aflu cine era la telefon, dar nu am mai adormit. Draci!!!

Trimite/Salvează

Îmi place să-l torturez nițel și să vin cu răspunsuri de genul “Păi mă gândeam la niște parizer cu pâine“. El e genul de om care aleargă nițel pentru mâncare. Diferit de omul arhaic, el [...]]]> Ieri, pe la prânz a venit inevitabila întrebare. De la colegul meu, destinatar eu: “Ce mâncăm azi?“.

Îmi place să-l torturez nițel și să vin cu răspunsuri de genul “Păi mă gândeam la niște parizer cu pâine“. El e genul de om care aleargă nițel pentru mâncare. Diferit de omul arhaic, el aleargă ori pe la KFC, sau McDonalds, sau City Grill.

Eu, pot să mă mulțumesc și cu o conservă de ton uneori. Deși alteori mi se face și mie poftă de ceva mai sofisticat. Nu spun că nu e sofisticat să mănânci ton. E suficient să îți cumperi o conservă de ton fără deschizător pe ea. E o experiență complexă din start. În fine…

Și eu am venit cu propunerea: “Hai să vedem cum e la localul ăla de la Gara de Nord“….

Înainte să termin ideea, spiridușii ne-au dus acolo cu primul tren.

Puff! Eram acolo. La un fel de “împinge tava”, doar că nu aveai tavă, și alternativa era individul dinaintea ta. Doar că dacă îl împingeai, riscai să te pocnească cu o paporniță sau ceva care mirosea a ceapă oricum.

Tudor era în dubiu. Toată mutra lui avea dedesubt o subtitrare care era foarte citeață: Bă, ești sigur??

Nu eram atât de sigur cât curios:

- Aveți ciorbă?

A scuipat guma în coș și mi-a acordat încrederea în sine înapoi când mi-a confirmat:

- Dea…

- Dați-mi și mie o ciorbă de burtă cu ardei iute…

A luat polonicul și a compus o ciorbă din 2 recipiente, unul cu fâșiile de carne, unul cu zeama. Mi-a trântit un ardei într-un șervețel, pâinea crestată, oțet într-un păhărel de plastic și câteva vorbe după ceafă:

- …’șopt de mii!

Mi-am dat seama că era vorba de prețul lichidului. Parcă auzisem un trei. Mă uit la Tudor.

- Cât a zis?

- Treișopt.

Așa auzisem parcă și eu. Dar geamurile încep să zdrăngăne:

- Șaișopt!!

Mă ridic din tranșeu, scutur hainele de moloz și după ce îmi scade țiuiala din ureche întind tremurând o sută către puștoaica cu voce de tanc care urlă suav:

- Nu la mine, la casă!!!

Vorbele ei m-au pălmuit către casă. Un individ cu halat și țigară în gură stătea la butoane. Mă apropii și îi șoptesc inutil: șaișopt! Știa. Pe dracu’, cred că și Timișoara știa!

Am plătit și am luat tava. Ne-am așezat la masă. Tudor:

- Auzi, eu nu-mi iau de aici, cred că o să-mi iau o salată de la Mc. Vii cu mine?

- Da măi…

Ardeiul era absolut odios! Ciorba era ok dacă lăsai fășiile de burtă dedesubt, iar pâinea avea chestii negre prin ea.

Am sorbit zeama și cu foamea ușor pe hold, m-a apucat cheful de glume:

- Bă! Ciorba asta nu e chiar îngrozitoare!

Și adevărul ăsta era. Nu era îngrozitoare, dar o strica PR-ul. Lângă mine, un nene de 105 kg mânca sorbind ca un compresor transformat în aspirator. Masa la care mânca se ținea în dibluri de paișpe ca să nu fie trasă de jetul lacom…

În fine, eventual am terminat de mâncat. Am avut inițiativa de a duce tava cu cele rămase înăuntru. Am revoluționat bodega. Toate lingurile au căzut la pământ și toți se uitau la mine ca la Paștele Ateic atunci când am așezat civilizat tava pe blatul de lângă casă. Chiar am auzit zgomot de cruci făcute iar personalul bodegii a intrat în șoc.

Am zis să plec dracu’ cât mai repede de acolo și m-am refugiat cu Tudor în Springtime. Am luat o felie de pizza și o bere, iar colegul a atacat frigăruile. A fost ceva mai bine!

Concluzia zilei?

În Gara de Nord e o ciudățenie de “local”, aproape de gura de metrou. Nu mâncați acolo!!!

Trimite/Salvează

Vedeți panoul din imagine? Ăla cu Târgoviște pe el? Ei bine, eram într-o mașină care rula pe podul Grant atunci când am făcut fotografia. Poate, intuitiv, o să devină clar pentru unii dintre voi că cei care circulă pe SUB podul Grant (oameni care probabil chiar vor să meargă la Târgoviște), [...]]]>

Vedeți panoul din imagine? Ăla cu Târgoviște pe el? Ei bine, eram într-o mașină care rula pe podul Grant atunci când am făcut fotografia. Poate, intuitiv, o să devină clar pentru unii dintre voi că cei care circulă pe SUB podul Grant (oameni care probabil chiar vor să meargă la Târgoviște), nu vor vedea în viața lor acel panou, decât poate dacă o să le cadă în cap (Doamne ferește!). În schimb un șofer care merge pe pod, perpendicular cu direcția în care indică panoul, îl vede aproape intim. E ceva de genul “Auzi nene, nu vrei matale să mergi la Târgoviște? Uite, încolo e! Dă-te jos de pe pod și ia-o încolo.“

Pe același sistem aștept cu nerăbdare semafoarele îngropate, trecerile de pietoni nesemnalizate, și în general, orice semn rutier bine mascat pe după pomi, pe după ce se poate. Într-adevăr, tuturor șoferilor le plac mai degrabă reclamele stradale, mai ales la detergenți, pentru că sunt mult mai elocvente decât un plictisitor de semn rutier care nici măcar nu se schimbă decât dacă se mută Târgoviște.

Trimite/Salvează