9:25. Ies din RDS, mă duc spre metrou și întârziat fiind deja la serviciu dau [...]]]> La 8 dimineață eram în picioare. Trebuia să ajung la muncă dar aveam de plătit RDS-ul mai întâi pentru că simțeam oarecum că îmi taie Internet-ul dacă mai fac mișto de ei multă vreme cu plata. Zis și făcut.

9:25. Ies din RDS, mă duc spre metrou și întârziat fiind deja la serviciu dau telefon și anunț cu gravitate că m-au răpit 3 trupe de commando dar i-am rezolvat și mă întorc cu primul Jeep militar pe care îl găsesc. E iarnă. E zăpadă, frig și viscolește ca dracu. Înfig căștile în urechi, trag căciula pe cap și închei fermoarul cu o mișcare sigură. Fermoarul n-a agreeat intervenția mea și a înflorit ca un păun. Rezultatul: Un bou în mijlocul unui viscol urban cu o geacă deschisă. Fiind oarecum departe de o încăpere încălzită în care aș putea să repar fermoarul în liniște, închid geaca fix ca pe un capot și continui spre metrou. Nu prea reușeam eu să țin capotul închis pentru că bătea vântul în formație de zig-zag și citeam în privirile celorlalți trecători uimirea faptului că nu mă închei. Probabil își imaginau că așa-mi place mie.

Intru la metrou, în metrou și găsesc scaun liber. Normal, era 9:40. Oamenii normali ajunseseră demult la serviciu. Încep ca un adevărat meșteșugar să studiez problema fermoarului. Îl scot din buzunar și încerc să-l potrivesc pe șina lui. Nu intra că era destul de strâns și nu încăleca dinții ăia. Iau cheile de la casă și încep să meșteresc la el. Mă încurca firul de la căști așa că le-am scos din urechi, moment în care realizez că în metrou era destul de liniște și toți se uitau la mine care făceam un zgomot întreținut cu cheile. Probabil că puseseră deja și pariuri dacă îmi iese sau nu manevra. Mă uit pe rând la ei ca într-un film western. În loc de pistoale aveau iPhone-uri și nu se fereau să le folosească. Concluzia: Clar, apar pe youtube, probabil sub titlul: “uite un bou care încearcă să își repare fermoarul”. Pentru că desigur, era ilogic să încerc ACOLO din moment ce aveam să ies la suprafață în frig și poate era bine să am geaca închisă.

Reușesc să prind până la urmă fermoarul, mă uit victorios în jur și atunci mi-am dat seama că toți pariaseră împotrivă pentru că erau tare dezamăgiți. Asta e viața domnilor. Obișnuiți-vă cu oameni capabili să-și repare fermoarele prim metrouri.

10:02. Ies la Aviatorilor încheiat la geacă, cu căștile înapoi în urechi și merg spre stația lui 335. Mașina vine și eu sar în ea. Ajung pe la Casa Presei, mașina se oprește și stă vre-un minut. Eu n-aveam treabă. Mă holbam la polițiștii din intersecție care opreau mașini și le comunicau probabil numerele câștigătoare la Lotto. Unul din ei făceau semne către șoferul autobuzului. Mașina pleacă și observ cu surprindere că eram cam singurul umanoid rămas în ea. Faptul că începuse să facă și stânga atunci când de fapt trebuia să facă dreapta către Băneasa mă face să realizez că probabil e o problemă. Sar, scot căștile, merg la șofer și îl întreb ce mai face. O voce divină mă înconjoară:
- Am anunțat că întorc, nu?
Omul vorbea la microfonul din cabină și auzeam în toată mașina ca la cinematograf. Probabil eram în direct și la Europa FM.
- Cred că ați făcut asta, dar eu aveam căștile și n-am auzit.
- Aaa, păi vezi că eu trebuie să întorc, ne întorc ăștia aici. Se circulă doar până la Otopeni.
Știam că Otopeni-ul e DINCOLO de Băneasa de care tocmai ne depărtam, dar am înțeles că se referea la traficul civil iar ei erau obligați să întoarcă.
- Te pot lăsa când întorc pe colț acolo dacă vrei, continuă el.
- Ok, e bine așa, mulțumesc frumos. Circulă vreun autobuz spre Băneasa?
Dă din umeri. Mda, clar. Posibil să fie nevoie să o iau pe jos.

Mă lasă omul pe colț cu Mărăști și eu cobor. În fața mea, la 4 metri, un Opel trăgea de șoferul lui să iasă din zăpada unde s-a parcat. Dădea doar în față și patina într-una. Nu prea mergea treaba. Mă uit la ceas: 10:28. Mă uit la Opel. Opelul dă din umeri la mine. Iau decizia: Am întârziat deja ca porcul, măcar să fiu un porc gras și să-l ajut pe nea ăsta. Las lângă gard traista și mă duc să comunic cu șoferul:
- Dă-i un balans față-spate. Când ajungi în maximum într-o direcție, dă în cealaltă direcție și tot așa.
N-am carnet, dar am văzut treaba asta la mulți. Mă duc în spate și dă-i și împinge. 30 de secunde, omul se coordonează foarte bine și iese, îmi dă avarii de mulțumire și dispare din peisaj.
Ocolesc eu piața Presei și mă apropii de unul din polițiști:
- Vă salut. Circulă ceva autobuze spre Băneasa?
- Nu știu, vorbiți la șoferi. Se circulă doar până la Otopeni, dar nu știu de autobuze.
- Păi văd că le întoarceți înapoi…
- Nu, nu noi le întoarcem. Noi doar comunicăm până unde se circulă. Vorbiți cu șoferul…

Draci. Mă duc în stație la timp să prind un 131 care tocmai vărsa mușterii în stație.

- Bună ziua, ce merge în Băneasa?
- Nu știu, vorbiți cu polițiștii că ei știu.
- Am vorbit, ei spun că nu sunt ei cei care vă întorc…
- Nu știu dom’ne, eu am dispoziție să întorc aici.

Perspectiva de “pe jos” devine clară. Renunț la discuție și o iau pe jos. Ajung la fântâna Miorița. Alt șofer blocat în zăpadă. Zâmbesc și mă duc la el cu aceeași treabă ca mai devreme. Reușește și el să se pună în mișcare și eu îmi continui drumul. Mă încălzisem deja împingând la mașini. Speram să nu găsesc vre-un camion în situația asta că nu-s chiar Superman.
Ajung pe la 11 la birou, aflu de la o colegă că cică 205-ul circula, deși eu nu văzusem niciunul să treacă pe lângă mine, trag o înjurătură în gând, mai mult de principiu, apoi îmi văd de treabă.

Se face eventual seară, aveam repetiții de la 18:30, ajung cu ajutorul unui coleg care mergea în direcția aia și îmi fac treaba.

Puțin după ora 22:00. Ne terminăm repetițiile și dăm să ne ducem acasă. Ne lovim de altă problemă. Ușa de la intrarea în localul unde făceam repetiții înghețase sau se enervase sau nu știu ce dracu’ avea că nu se încuia. Începe altă meșteșugăreală pe sistemul: împinge ușa, trage ușa, ridică ușa, futu-i mama ei de ușă, dă-i tare, dă-i încet, dă-i să curățăm gheața, dă Laura rujul tău să vedem unde se duce limba aia de la broască de nu se închide, dă cuțitul să scobim în găurile de la rama ușii, poate se închide, dă un scaun să ne uităm sus, poate nu intră cum trebuie ușa pe cadru, dă cola că am uitat-o afară, dă-te dracu cu cola ta, dă telefonul să sunăm lăcătuș, dă de alt lăcătuș că ăsta locuiește în Texas, dă bani că ne ia 40 lei pentru deplasare și 50 pentru manoperă, dă, dă, dă…

Cu lăcătușul pe drum spre local, au rămas 3 colegi și restul ne-am dus spre casă că n-avea sens să-i facem lăcătușului ceremonie de primire în 6.
Ajung într-un final pe la 23:30 (cred) prin militari, aproape de bloc. Vis-a-vis, ghici…
Alt cetățean împingea o mașină. Înăuntru cred că era prietena care încerca să tragă de mașină să iasă din nămeți.
Ce să facă Florin? Evident, hai să întregesc recordul de azi. Să fie trei mașini împinse. Măcar dorm dus la noapte.
Mă duc eu la ei ca un profesionist, le recit placa în 5 secunde ca Tommy Lee Jones și în 10 secunde împingeam la mașină.
După scurtă vreme… Nimic. Mașina abia dacă se clintea. Dă-i și bagă cartoane sub roțile din spate, dă și împinge iar și dă și dă și… Nimic.
Omul fuge până vis-a-vis după o lopată, fata îmi mulțumește pentru încercare, eu cu mâinile vineți de la gheața de pe mașină și cu ego-ul pe la jumătate decid că e cazul să mă potolesc și să mă duc acasă. Plec și îl văd pe el venind cu o lopată obținută probabil de la shaormeria de vis-a-vis. Să fie sănătoși, eu mă duc să mă culc.

Concluzia zilei: e posibil ca lucrurile să meargă mai bine dimineața, deci, treziți-vă devreme.

P.S. Avem spectacol mâine la Pitești. Urați-ne vreme cât de cât bună că nu știu cine ne împinge pe autostradă…
Somn ușor.

Trimite/Salvează

Din DEX.

s. n. 1. Tehnică în compoziția muzicală, constând în suprapunerea a două sau mai multe linii melodice de sine stătătoare, având fiecare un înțeles propriu, dar formând laolaltă un tot organic; polifonie, contratemă. 2. Știința care se ocupă cu studiul regulilor contrapunctului (1). – Din it. contrappunto, fr. contrepoint.

Din DEX.

Temă fotografică: personaj în contrapunct cu mediul înconjurător.

Trimite/Salvează

Enjoy it, mie mi-a plăcut.

Podul de la Basarab văzut seara de pe Titulescu: [...]]]> … cam urbană, ce e drept, dar mi-a plăcut cum arată podul ăla mare care parcă dă semne că s-ar termina de construit, acum că îi pun în sfârșit și cablurile alea.

Enjoy it, mie mi-a plăcut.

Podul de la Basarab văzut seara de pe Titulescu: 19.11.2010

Trimite/Salvează

Aici aveți figura 1. Un cablu de fibră optică ce iese din pământ.

Fotografie preluată de pe asociatiabucuresti.ro

M-am mutat. De data asta nu cu blogul ci cu domiciliul. M-am mutat undeva prin Drumul Taberei, fix în cealaltă parte a Bucureştiului faţă de unde eram. Şi ca [...]]]> Din ciclul “omor de…” mai vedeţi şi Omor de metrou.

Fotografie preluată de pe asociatiabucuresti.ro

M-am mutat. De data asta nu cu blogul ci cu domiciliul. M-am mutat undeva prin Drumul Taberei, fix în cealaltă parte a Bucureştiului faţă de unde eram. Şi ca atare a trebuit să mă orientez de mijloace de transport către muncă.

Ziua 1

Dimineaţă. 08:17

Am ieşit pe uşă cu traista în spinare. La 50m staţie RATB. Bilet canci. Mă duc la casa de bilete şi fără să bag în seamă anunţul din geam sau puhoiul de oameni care se holbau la el mă duc cu tupeu la tejghea:

- Un bilet de 2 călătorii, vă rog…

Doamna de acolo aruncă spre mine o privire. Privirea mă apucă de guler, mă scutură şi mă dă cu capul de anunţ în timp ce posesoarea vocii emite silabisind:

- Nu se mai vând bilete. De azi doar carduri de călătorie!!!

Mă chiorăsc 1 secundă la anunţ apoi:

- Ok. un card de 2 călătorii, vă rog…

Substantivul “card” a avut un efect miraculos. S-a luminat toată, bucuroasă probabil că nu-i pun 10 alte întrebări şi s-a grăbit să-mi dea cardul:

- Patru’j de mii… (parcă)

Plătesc, iau cardul și mă urc în 71. Aveam de ajuns tocmai la Basarab. Troleul, relativ liber. Am luat un loc și am înfipt muzica în urechi…

…

Ora 09:55

Eram aproape de Gara de Nord. N-am mai rezistat. Traficul era criminal. M-am dat jos și am luat-o pe jos. Am făcut peste o oră și jumătate pe drum.

Ziua 2

Mă sfătuise un coleg să iau 41 și să schimb cu metroul la Crângași. Ok. Sună bine. Hai să vedem, zic eu…

Ora 08:14

Ies pe ușă. La 300 metri, stația lui 41. Ajung tocmai când plecase tramvaiul și eu naiv, îmi zic “Și mai bine că astea vin repede și îl prind mai liber pe următorul“. Eram așa de relaxat că îmi venea să trag un hamac până venea tramvaiul. La un moment dat, se lasă cu negură în stânga. Întorc capul. O mare mafie de persoane se îndrepta voinicește spre stație. În 20 secunde n-aveam loc nici să strănut.

Vine tramvaiul. Mă așez civilizat lângă ușă să las loc la coborâre. Se înfig repede 5 inși fix în ușă în timp ce unul apăsa disperat butonul de deschidere a ușilor. Se deschid ușile. Călătorii din exterior dau să intre direct, cei din interior care vroiau să coboare, probabil alți meseriași în d-alde astea se reped în ei cu un cor de strigăte de război. A ieșit măcel! Eram singurul din toată stația care râdea cu lacrimi.

Îi las pe toți să intre. A durat ceva. Apoi trag aer în piept și mă arunc înăuntru. Am reușit să străpung bariera aia de cetățeni care nu stau decât în ușă și ajung pe la mijloc pe undeva. Reușesc să-mi montez căștile și mă ancorez puternic într-un loc spre supărarea câtorva care probabil vroiam să mă împingă pe geam afară. La câteva secunde, o nouă stație. Urcă o doamnă de vârstă și furie venerabilă care se înfige în mine. Am impresia că vroia să treacă prin mine. Eu nimic. Mă uitam după fluturi și rezistam ca un perete de BCA. Îmi șifonează ea tencuiala cât poate apoi face la mine:

- De ce nu faci loc la lumea care urcă?!?

Mă uit la ea ca la un tablou renascentist și îi spun suav:

- Vorbiți vă rog cu oamenii din spatele meu. Dacă îi convingeţi să se plieze, îi băgăm în buzunare şi trec eu în locul lor să vă fac loc.

N-a înţeles foarte bine, a continuat să mă împingă şi până la urmă a cedat şi s-a dus undeva în lateral.

Urmăresc stație de stație activitatea cetățenetului de 41. Scenele de stație se repetau aproape la fel, doar actorii erau alţii…

Ora 08:45

Ajung la Crângaşi! Coborau mulţi acolo, dar cei din staţie erau şi mai disperaţi că ştiau că se goleşte. Ca atare mi-am luat avânt ca în Tom şi Jerry şi ies prin ei…

Ora 08:52

Cobor din metrou şi ajung la serviciu în 100m, şifonat dar amuzat din plin. Câteva luni de-acum înainte o să tot particip la sportul ăsta. Eh, tot înainte, nu?

Trimite/Salvează

Iată cam cum s-ar putea să arate harta metroului din Bucureşti în câţiva ani. Acum un an de zile, Ziarul Financiar anunţa vestea bună. Acum… O fi 2012, 2013, 2014…

Click pentru dimensiune completă

harta metrou 2012

Eu… Am dat din umeri și am plecat la muncă.

Îmi place să-l torturez nițel și să vin cu răspunsuri de genul “Păi mă gândeam la niște parizer cu pâine“. El e genul de om care aleargă nițel pentru mâncare. Diferit de omul arhaic, el [...]]]> Ieri, pe la prânz a venit inevitabila întrebare. De la colegul meu, destinatar eu: “Ce mâncăm azi?“.

Îmi place să-l torturez nițel și să vin cu răspunsuri de genul “Păi mă gândeam la niște parizer cu pâine“. El e genul de om care aleargă nițel pentru mâncare. Diferit de omul arhaic, el aleargă ori pe la KFC, sau McDonalds, sau City Grill.

Eu, pot să mă mulțumesc și cu o conservă de ton uneori. Deși alteori mi se face și mie poftă de ceva mai sofisticat. Nu spun că nu e sofisticat să mănânci ton. E suficient să îți cumperi o conservă de ton fără deschizător pe ea. E o experiență complexă din start. În fine…

Și eu am venit cu propunerea: “Hai să vedem cum e la localul ăla de la Gara de Nord“….

Înainte să termin ideea, spiridușii ne-au dus acolo cu primul tren.

Puff! Eram acolo. La un fel de “împinge tava”, doar că nu aveai tavă, și alternativa era individul dinaintea ta. Doar că dacă îl împingeai, riscai să te pocnească cu o paporniță sau ceva care mirosea a ceapă oricum.

Tudor era în dubiu. Toată mutra lui avea dedesubt o subtitrare care era foarte citeață: Bă, ești sigur??

Nu eram atât de sigur cât curios:

- Aveți ciorbă?

A scuipat guma în coș și mi-a acordat încrederea în sine înapoi când mi-a confirmat:

- Dea…

- Dați-mi și mie o ciorbă de burtă cu ardei iute…

A luat polonicul și a compus o ciorbă din 2 recipiente, unul cu fâșiile de carne, unul cu zeama. Mi-a trântit un ardei într-un șervețel, pâinea crestată, oțet într-un păhărel de plastic și câteva vorbe după ceafă:

- …’șopt de mii!

Mi-am dat seama că era vorba de prețul lichidului. Parcă auzisem un trei. Mă uit la Tudor.

- Cât a zis?

- Treișopt.

Așa auzisem parcă și eu. Dar geamurile încep să zdrăngăne:

- Șaișopt!!

Mă ridic din tranșeu, scutur hainele de moloz și după ce îmi scade țiuiala din ureche întind tremurând o sută către puștoaica cu voce de tanc care urlă suav:

- Nu la mine, la casă!!!

Vorbele ei m-au pălmuit către casă. Un individ cu halat și țigară în gură stătea la butoane. Mă apropii și îi șoptesc inutil: șaișopt! Știa. Pe dracu’, cred că și Timișoara știa!

Am plătit și am luat tava. Ne-am așezat la masă. Tudor:

- Auzi, eu nu-mi iau de aici, cred că o să-mi iau o salată de la Mc. Vii cu mine?

- Da măi…

Ardeiul era absolut odios! Ciorba era ok dacă lăsai fășiile de burtă dedesubt, iar pâinea avea chestii negre prin ea.

Am sorbit zeama și cu foamea ușor pe hold, m-a apucat cheful de glume:

- Bă! Ciorba asta nu e chiar îngrozitoare!

Și adevărul ăsta era. Nu era îngrozitoare, dar o strica PR-ul. Lângă mine, un nene de 105 kg mânca sorbind ca un compresor transformat în aspirator. Masa la care mânca se ținea în dibluri de paișpe ca să nu fie trasă de jetul lacom…

În fine, eventual am terminat de mâncat. Am avut inițiativa de a duce tava cu cele rămase înăuntru. Am revoluționat bodega. Toate lingurile au căzut la pământ și toți se uitau la mine ca la Paștele Ateic atunci când am așezat civilizat tava pe blatul de lângă casă. Chiar am auzit zgomot de cruci făcute iar personalul bodegii a intrat în șoc.

Am zis să plec dracu’ cât mai repede de acolo și m-am refugiat cu Tudor în Springtime. Am luat o felie de pizza și o bere, iar colegul a atacat frigăruile. A fost ceva mai bine!

Concluzia zilei?

În Gara de Nord e o ciudățenie de “local”, aproape de gura de metrou. Nu mâncați acolo!!!

Trimite/Salvează