Omor de RATB

Din ciclul “omor de…” mai vedeţi şi Omor de metrou.

Fotografie preluată de pe asociatiabucuresti.ro

M-am mutat. De data asta nu cu blogul ci cu domiciliul. M-am mutat undeva prin Drumul Taberei, fix în cealaltă parte a Bucureştiului faţă de unde eram. Şi ca atare a trebuit să mă orientez de mijloace de transport către muncă.

Ziua 1

Dimineaţă. 08:17

Am ieşit pe uşă cu traista în spinare. La 50m staţie RATB. Bilet canci. Mă duc la casa de bilete şi fără să bag în seamă anunţul din geam sau puhoiul de oameni care se holbau la el mă duc cu tupeu la tejghea:

- Un bilet de 2 călătorii, vă rog…

Doamna de acolo aruncă spre mine o privire. Privirea mă apucă de guler, mă scutură şi mă dă cu capul de anunţ în timp ce posesoarea vocii emite silabisind:

- Nu se mai vând bilete. De azi doar carduri de călătorie!!!

Mă chiorăsc 1 secundă la anunţ apoi:

- Ok. un card de 2 călătorii, vă rog…

Substantivul “card” a avut un efect miraculos. S-a luminat toată, bucuroasă probabil că nu-i pun 10 alte întrebări şi s-a grăbit să-mi dea cardul:

- Patru’j de mii… (parcă)

Plătesc, iau cardul și mă urc în 71. Aveam de ajuns tocmai la Basarab. Troleul, relativ liber. Am luat un loc și am înfipt muzica în urechi…

…

Ora 09:55

Eram aproape de Gara de Nord. N-am mai rezistat. Traficul era criminal. M-am dat jos și am luat-o pe jos. Am făcut peste o oră și jumătate pe drum.

Ziua 2

Mă sfătuise un coleg să iau 41 și să schimb cu metroul la Crângași. Ok. Sună bine. Hai să vedem, zic eu…

Ora 08:14

Ies pe ușă. La 300 metri, stația lui 41. Ajung tocmai când plecase tramvaiul și eu naiv, îmi zic “Și mai bine că astea vin repede și îl prind mai liber pe următorul“. Eram așa de relaxat că îmi venea să trag un hamac până venea tramvaiul. La un moment dat, se lasă cu negură în stânga. Întorc capul. O mare mafie de persoane se îndrepta voinicește spre stație. În 20 secunde n-aveam loc nici să strănut.

Vine tramvaiul. Mă așez civilizat lângă ușă să las loc la coborâre. Se înfig repede 5 inși fix în ușă în timp ce unul apăsa disperat butonul de deschidere a ușilor. Se deschid ușile. Călătorii din exterior dau să intre direct, cei din interior care vroiau să coboare, probabil alți meseriași în d-alde astea se reped în ei cu un cor de strigăte de război. A ieșit măcel! Eram singurul din toată stația care râdea cu lacrimi.

Îi las pe toți să intre. A durat ceva. Apoi trag aer în piept și mă arunc înăuntru. Am reușit să străpung bariera aia de cetățeni care nu stau decât în ușă și ajung pe la mijloc pe undeva. Reușesc să-mi montez căștile și mă ancorez puternic într-un loc spre supărarea câtorva care probabil vroiam să mă împingă pe geam afară. La câteva secunde, o nouă stație. Urcă o doamnă de vârstă și furie venerabilă care se înfige în mine. Am impresia că vroia să treacă prin mine. Eu nimic. Mă uitam după fluturi și rezistam ca un perete de BCA. Îmi șifonează ea tencuiala cât poate apoi face la mine:

- De ce nu faci loc la lumea care urcă?!?

Mă uit la ea ca la un tablou renascentist și îi spun suav:

- Vorbiți vă rog cu oamenii din spatele meu. Dacă îi convingeţi să se plieze, îi băgăm în buzunare şi trec eu în locul lor să vă fac loc.

N-a înţeles foarte bine, a continuat să mă împingă şi până la urmă a cedat şi s-a dus undeva în lateral.

Urmăresc stație de stație activitatea cetățenetului de 41. Scenele de stație se repetau aproape la fel, doar actorii erau alţii…

Ora 08:45

Ajung la Crângaşi! Coborau mulţi acolo, dar cei din staţie erau şi mai disperaţi că ştiau că se goleşte. Ca atare mi-am luat avânt ca în Tom şi Jerry şi ies prin ei…

Ora 08:52

Cobor din metrou şi ajung la serviciu în 100m, şifonat dar amuzat din plin. Câteva luni de-acum înainte o să tot particip la sportul ăsta. Eh, tot înainte, nu?