Curba la dreapta

N-am mai scris demult. Deşi multe s-au întâmplat…

Curba la dreapta e frumos evidenţiată de un semn de circulaţie care arată un drum frânt spre dreapta. Sau stânga dacă vreţi. Chiar nu contează. Contează poate atunci când viaţa îţi dă cu semnul ăla în cap până te fute de toate durerile pe care le ai şi-ţi dă altele. Pot să spun “fut”? Cred că da. Sunt pe blogul meu şi mă “fut” în el. Cred că e clar.

Cum e să întorci la dreapta? Păi vă spun eu. E atunci când eşti pe un drum drept şi ştii că te duci într-o direcţie, dar la un moment dat, poate fără avertisment, te duci dracului in dreapta. Si acolo, în dreapta, de cele mai multe ori e o străduţă. O străduţă liniştită de care nu ştiai. De care nu aveai habar în viaţa ta că există. Dar te duci pe ea. Te duci, faci 100 de metri, te opreşti, te dai jos şi asculţi. Vezi copacii altfel, vezi culorile altfel. Simţi altfel totul. Şi eşti singur. Nu mai e cu tine nimeni. Şi te izbeşte liniştea care parcă te atrage. Şi deşi nu ştii unde eşti, îţi place. Mergi de lângă maşină şi te duci, parcă temător de alte maşini care oricum nu vin. Îţi spui singur că nu aici trebuia să te afli. Dar te minţi. Îţi place mult prea mult şi nu vrei să pleci. Nu vrei să întorci maşina şi să faci dreapta iar. Şi mergi. Îţi sună telefonul mobil dar îl ignori. Te sună iar. Îl scoţi, te întorci la maşină şi îl laşi acolo. Timpul nu mai există. Eşti unde eşti. Şi aia e…

Să zicem că întorci maşina. Te duci pe drumul tău. Dar te gândeşti mereu la străduţa respectivă şi la unde ar fi dus…

Eu sunt pe acea străduţă. Nu întorc nicăieri. Vreau să văd unde duce. O fi bine?

Nu-mi mai pasă…