Ardeii iuţi

Ocazional, mănânc extrem de picant. Nu am găsit să am limită până acum, deşi există un fel de mâncare la restaurantul indian Taj pe care nu-l pot termina de iute ce e. Dar îmi place. Şi ca atare, eu am mereu ardei iuţi prin frigider. Mănânc probabil 1-2 cât or fi de iuţi la o masă. Asta mă face şi pretenţios. Mă duc la tarabă:

- Sunt iuţi ardeii?

Şi începe de parcă i-aş fi amintit de Satana:

- Phooooai de mine, ăştia dau foc la toată piaţa, au aruncat deja în aer castraveţii şi taie tabla galvanizată mai rău ca acidul…

Eu de obicei răpăi din degete, îi cer cel mai iute ardei, îl mănânc pe tot şi atunci decid dacă mai iau. Pe mulţi îi şochează asta, dar eu plătesc ardeiul oricum.

Ieri, în schimb…

Eram cu bruneta venit de la Billa cu sarsanale. Că, deh. E aproape. Şi cum căram noi prin genţile alea cumpărături de greutatea unor garnituri de tren, bruneta vine cu ideea să trecem prin piaţă ca să luăm nişte roşii. Facem tabără la colţul pieţei cu ideea să se ducă ea şi eu să rămân cu cele cumpărate.

- Ia şi nişte ardei iuţi te rog, îi zic.

- Păi şi cum îi cunosc pe ăia iuţi?

- Vezi să fie mai închişi şi cu striaţii pe ei.

- Ok!

Pleacă, iar eu rămân în poziţia de paznic la bagaje cu ochii ficşi în zare…

Se întoarce bruneta, toată un zâmbet şi îmi pune în braţe un ghiveci cu o plantă în ea din care atârnau 2 ardei.

- Ce faci măi, eu zic ardei, tu vii cu pomul??

- Păi îi uzi şi cresc, zice ea râzând cu poftă.

…

Până la urmă mi-a luat şi ardei, dar m-a procopsit şi cu planta! Cred că a fost răzbunare! Ea are 1 milion de ghivece pe balcon şi deci activitate de stropit. Eu sunt mai mult pe principiul: plantele se udă la ploaie, că d-aia cresc în pământ!

Aşa că iată. Am şi plantă de ardei.