Fum de ţigară şi parfum de damă

Film alb-negru? Da. Ai fi tentat să spui Humphrey Bogart, dar nu mi-a plăcut niciodată haina aia albă pe care o purta în Casablanca. Aşa că nu. Păstrează pălăria din Şoimul Maltez, dar opreşte-te aici cu imaginaţia.

E un motiv pentru care te îmbraci închis la culoare, şi fie că te scrie Raymond Chandler sau James Hadley Chase, cel care te citeşte te citeşte îmbrăcat în negru. Sau gri cu dunguliţe verticale.

Fumul de ţigară e nelipsit. Fiecare alee pe care o vizitează un detectiv “alb-negru” e învăluită în fuiorii ţigării sale. Ai putea jura că are ţigara lipită de buze chiar şi când mănâncă bătaie de la o maimuţă alergică la întrebări indiscrete. Şi aia fumătoare. Fiecare bar în care întâlneşte o damă cu orice scop e învăluit în parfum, de cele mai multe ori dulce de-ţi vine rău. Ăştia sunt reprezentanţii celor doi. Fumul şi parfumul. Exact ca negru şi alb din “alb-negru”. Ai putea jura că filmele vechi au fost turnate în alb-negru pentru că nu se vedea nici dracu’ de fum.

Evident, lucrurile nu erau aşa în realitate. Dar toată lumea vroia să fie aşa. Astăzi? Ei bine astăzi unde stă fumul de ţigară şi unde stă parfumul?

Foto: Cristiana