Comentarii recente

Scrise pe aici

actorie (1)
administratorul (1)
amintiri (7)
Barcelona (1)
Bucovina (2)
Bucuresti (9)
calatorie (12)
ciudatenii (10)
cugetari (29)
diverse (22)
eveniment (3)
filme (1)
foto (24)
Franta (2)
furie (3)
gadget (1)
GTA4 (1)
Gunoieri (1)
Internet (1)
IT (1)
jocuri (3)
leapsa (3)
libertateailuziei (4)
Loredana Groza (1)
MacGyver (15)
magazine (1)
muzica (1)
pamflet (9)
plictiseala (1)
poezie (2)
politic (4)
politist (1)
PR (2)
proza (1)
publicitate (1)
realitate (14)
retete (1)
Roma (2)
roman (1)
social (5)
Strasbourg (2)
trecut (3)
umor (24)
Uncategorized (3)
Vise (2)
voi (5)

WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.

Vizionări

Circulă pe aici

La actorie

Da, de ceva vreme vroiam să mă apuc şi de treaba asta. Şi ca atare m-am apucat. Prin ianuarie. Am zis să încep cu teatrul şi să văd mai încolo ce şi cum. Cursurile de teatru sunt foarte faine, le recomand oricui, chiar şi doar pentru a te destinde.

O să povestesc mai mult, dar momentan să vă arăt “marele actor” la lucru. :)

În exerciţiul de mai jos eu cică prezentam vremea la ProTV. Colega mea făcea gestica, iar eu trebuia să mă descurc să existe concordanţă între ce gesticula ea şi ce ziceam eu.

Ce a ieşit… Vedeţi acum. :)

Edit: Nu mai vedeți. Nu prea aveam voie să pun filmuleț de la curs. Rămâne ca poză. :)

YouTube Preview Image

Afaceri la uscătorie

Uscatoria

Vând garsonieră din uscătorie…

Oook. Nimic anormal aici! O uscătorie e un spaţiu ca atâtea altele şi de ce n-ai face afaceri acolo? Omul are în mod evident foarte multe rufe spălate şi nu poate să plece de acolo. Totuşi, sunt curios dacă iese de acolo măcar să prezinte garsoniera potențialilor mușterii. Măcar face schimb cu vecinul de la 2 care vinde mașină din debara.

Acum, mă iertați. Mă duc până în beci să trimit un fax, lux!…

Zero al lui Kelvin

Eram azi în Carrefour cu bruneta. Venisem din Bricostore cu niște cumpărături și doamna a fugit să cumpere ceva și din Carrefour.
Eu, am rămas cu “bagajele” pe o bancă pe holul de la ieșirile caselor de marcat. Răbdător cum mă știu mă uitam la forfotă, la oameni, la ceea ce făceau și cum făceau.
La un moment dat, doi tineri (aparent liceeni), iau loc pe banca din spatele meu. La început nu i-am băgat prea mult în seamă. Unul din ei avea păr creț, era îmbrăcat neglijent și avea un telefon mobil în mână. Colegul sau amicul lui era un tip slăbuț, cu părul lung, îmbrăcămintea ceva mai ordonată și ținea un rucsac pe genunchi.
La un moment dat, cuvântul Kelvin m-a făcut să îmi îndrept atenția spre ei…
[i]- … Kelvin. Pe la temperatura aia orice materie devine transparentă.. Un lichid transparent care are vâscozitate zero. Au pus la un moment dat într-un Berzelius (puștiul de fapt zisese beselius, dar am intuit eu că se referea la un recipient celebru pe numele de Berzelius) … și pentru că avea vâscozitate zero au observat ceva ciudat… cum lichidul urca pe pereții vasului iar în același timp se scurgea pe la fundul lui… Pentru că are vâscozitate zero…
Au mai observat ceva… Că are efect asupra luminii. Au pus o peliculă de lichid pe ceva, au trimis o rază (cred că se referă la un fascicul de lumină, probabil laser) către aia și au observat cum lumina a lovit instantaneu pelicula, dar din momentul ăla a durat până a ajuns prin lichid în partea cealaltă, apoi a plecat iar instantaneu…
… au şi un film făcut…[/i]
N-am mai prins multe alte informații, dar am fost oarecum uimit de discuție. Nu vreau să intru în detaliile contradictorii, cum ar fi acela că un lichid de zero Kelvin “urcă” pe un Berzelius, trădând activitate moleculară. Sau că recipientul ăla n-a devenit lichid în preajma temperaturii atât de joase… Sau invers… În fine, mă opresc că sunt multe.
Din umilele mele cunoştinţe, temperatura de ZERO Kelvin este una teoretică, imposibil de obţinut natural ori sintetic. O parte din informaţiile de mai sus sunt aproximativ corecte la temperaturi [i]apropiate[/i] de zero Kelvin.
Dar mă gândeam. Oare Lord Kelvin ce ar fi zis de discuţia asta?
Pe vremea lui nu era Google… Nici Youtube…

Eram azi în Carrefour cu bruneta. Venisem din Bricostore cu niște cumpărături și doamna a fugit să cumpere ceva și din Carrefour.

Eu am rămas cu “bagajele” pe o bancă pe holul de la ieșirile caselor de marcat. Răbdător cum mă știu, mă uitam la forfotă, la oameni, la ceea ce făceau și cum făceau.

La un moment dat, doi tineri (aparent liceeni) iau loc pe banca din spatele meu. La început nu i-am băgat prea mult în seamă. Unul din ei avea păr creț, era îmbrăcat neglijent și avea un telefon mobil în mână. Colegul sau amicul lui era un tip slăbuț, cu părul lung, îmbrăcămintea ceva mai ordonată și ținea un rucsac pe genunchi.

La un moment dat, cuvântul Kelvin m-a făcut să îmi îndrept atenția spre ei…

- … Kelvin. Pe la temperatura aia orice materie devine transparentă.. Un lichid transparent care are vâscozitate zero. Au pus la un moment dat într-un Berzelius (puștiul de fapt zisese beselius, dar am intuit eu că se referea la un recipient celebru pe numele de Berzelius) … și pentru că avea vâscozitate zero au observat ceva ciudat… cum lichidul urca pe pereții vasului, iar în același timp, se scurgea pe la fundul lui… Pentru că are vâscozitate zero…

Au mai observat ceva… Că are efect asupra luminii. Au pus o peliculă de lichid pe ceva, au trimis o rază (cred că se referă la un fascicul de lumină, probabil laser) către aia și au observat cum lumina a lovit instantaneu pelicula, dar din momentul ăla a durat până a ajuns prin lichid în partea cealaltă, apoi a plecat iar instantaneu…

… au şi un film făcut…

N-am mai prins multe alte informații, dar am fost oarecum uimit de discuție. Nu vreau să intru în detaliile contradictorii, cum ar fi acela că un lichid de zero Kelvin “urcă” pe un Berzelius, trădând activitate moleculară. Sau că recipientul ăla n-a devenit lichid în preajma temperaturii atât de joase… Sau invers… În fine, mă opresc că sunt multe.

Din umilele mele cunoştinţe, temperatura de ZERO Kelvin este una teoretică, imposibil de obţinut natural ori sintetic. O parte din informaţiile de mai sus sunt aproximativ corecte la temperaturi apropiate de zero Kelvin.

Dar mă gândeam. Oare Lord Kelvin ce ar fi zis de discuţia asta?

Pe vremea lui nu era Google… Nici Youtube…

Ia-mă sanie și mă du…

Suntem în plan cu zăpada. Pentru începutul lui 2010 s-a aprobat aruncarea a sute de mii de tone de zăpadă peste București. Șefu’ ăl mare a dat cu pixu’ și spiridușii au executat planul cu un “să trăiți!” sonor. Ca atare, puf!! Comerțul cu lopeți a crescut de 10 ori, traficul s-a subțiat ca-n perioadele de concediu, vecinii care posedă Dacii antice se trezesc cu 2 ore mai devreme ca să le tureze și să nu mă lase pe mine să dorm… Și așa mai departe.

Aș vrea să le mulțumesc, cam ca la decernarea de Oscar, tuturor “gospodarilor” care consideră “lopata” un fel de piesă decorativă și nu dau zăpada din fața curții că deh, aduce ghinion. Îmi cer scuze că n-am înțeles mesajul și le promit că am să mă echipez eu mai bine pe viitor. Am să bag în traistă pe lângă laptop o lopată, un târnăcop și un kil’ de sare. Ah, și frânghie cu cârlig pentru acele ocazii mirifice în care dau de un vecin care, străpuns de o inspirație nemărginită, și-a curățat aleea pe unde iese cu mașina, dar a făcut mormanul FIX pe trotuar, ca să intru la concurență cu șoferii.

Îmi amintesc cum acum zeci de ani mă căra mama cu sania prin cartier. Era fain atunci. Regulile erau simple: ţine picioarele pe şine, mâinile pe suportul de lemn, fularul la gură şi nu te mai hâţâna că te răstorni. Îmi pare rău că jocul ăsta a rămas la nivel de copilărie. Hai nene să avem sănii prin Bucureşti! Măcar iarna, că oricum nu prea se atinge nimeni de zăpadă. Să mă duc la un “gospodar” din ăsta care a cumpărat lopată doar de fiţe şi să-i zic:

“Ia dă-mă nene cu sania prin față pe-aici că e zăpadă și nu mă grăbesc nicăieri…”

La mulți ani tuturor! Mai cu întârziere, dar așa e cu blogării ăștia întârziați.

Edit ulterior.

Fix ce ziceam:

Metrorex 2012

Iată cam cum s-ar putea să arate harta metroului din Bucureşti în câţiva ani. Acum un an de zile, Ziarul Financiar anunţa vestea bună. Acum… O fi 2012, 2013, 2014…

Click pentru dimensiune completă

harta metrou 2012

harta metrou 2012

DSC01064 - Metrou nou

Domnu’ profesor

Domnu’ profesor fiind eu. Bine, am fost domnu’ profesor ceva vreme săptămânile astea, dar alaltăieri a fost oarecum culminant.

Biroul doamnei director adjunct

- ... ar mai fi o clasă de-a noua, dar știți că e important să nu se depășească ora pentru că au teză

- Nu e nicio problemă, am replicat. În general, subiectul e scurt, pauza ne prinde mereu la întrebări, am asigurat-o.

Liceul arăta ceva mai altfel decât stilul de liceu cu care eram eu obișnuit. Era plin de termopane, rigips și uși de categorie ușoară. Nici nu puteai ciocăni la ele așa spectaculos că ți-era frică să nu muți tocul. Doamna directoare se uita de-a lungul planner-ului cu orele, iar eu mă uitam de-a lungul parchetului. Era parchet montat, de generație “nouă”. Mobilierul la fel. Aveam senzația că mă aflu într-un castel de cărți de joc. O iluzie, evident.

- Mai sunt clase de a șasea după aceea

… și s-a uitat la mine cu ezitare considerând că erau prea tineri pentru subiectul meu. Celelalte clase erau de-a noua sau a zecea. Am înțeles și intervenit imediat:

- E foarte bine, mai ales dacă au oră liberă. Important e să le spun două – trei cuvinte că le va rămâne mesajul măcar ca lecția de istorie spusă în clasă.

A zâmbit politicos, deși vedeam clar că nu o convinsesem. Sper să nu fi făcut o gafă și să fie profesoară de istorie.

- Bun, păi mergeți dumneavoastră sus la cancelarie, chiar deasupra acestui birou și eu vin imediat să vorbesc cu doamna profesoară.

M-am înclinat în semn de mulțumire și am ieșit. Venisem cu zece minute înainte să se sune și era liniște încă. Era ultima zi din campania de informare și aveam la activ deja vreo 10-15 ore în care am vorbit mai mult sau mai puțin cu liceeni pe o temă să spun… civică. Părea că am să am puține ore azi înainte de vacanță. Mulți dintre elevi plecaseră deja în vacanță și nu mă așteptam să mai fie prin clasă. Azi eram chiar singur, deși ar fi trebuit să mai fie cu mine doi colegi.

Prima oră a fost la o clasă de-a noua. Doamna profesoară de desen a făcut prezentările după care m-am apucat să vorbesc cu ei. Ca la multe alte clase, au fost foarte ok. Mai era gălăgie, dar de principiu le-am ținut atenția pe subiect și a ieșit ok.

Ultima oră: 6D. Mi-am luat timpii necesari și am urcat la clasa lor. Am deschis ușa de termopan cam ca pe capacul de la cutia Pandorei. Înăuntru erau fix cinci copilași care orbitau prin clasă ca pierduți de sub control. Am închis ușa aproape instinctiv să nu mă lovească un proiectil sau ceva și m-am uitat sus, deasupra ușii. 6D. E bine. Deschid ușa din nou. Trei dintre ei deja înțepeniseră cu recuzita în mână și se uitau la mine cu interes. Pe jos era o mizerie de nedescris. Băncile erau mutate peste tot. Eu mă lămurisem. Aveam de lucru aici. Eram complet amuzat, dar mi-am încruntat sprâncenele și am intrat cu cât zgomot am putut.

Am pus ranița din spate lângă catedră și am scos chestionarele, moment în care gălăgia s-a reluat. Mă uitam la ei și nu-mi venea să cred că sunt cinci indivizi care pot produce atât zgomot. Am început să produc mai mult zgomot lovind sonor catedra. Abia i-am acoperit.

- Unde vă sunt colegii?

Îmi răspunde o fetiță înfășurată cu beteală de brad:

- Păi nu avem oră..

- Cum să nu aveți oră? Vin direct de la doamna director adjunct și mi-a spus că trebuie să fiți în clasă. Chemați-vă colegii că facem oră

- Domn’ profesor, da’ ce oră facem? mă repede altul.

Mă uit la el. Normal că nu era oră oficială. Era un proiect de informare, nu exact oră normală de curs. Dar era prea mult de explicat.

- Cultură civică.

- Păi noi nu facem cultură civică! îmi aruncă el insinuant.

- Ba faceți. Dă fuga și cheamă-ți colegii de urgență că acum se sună.

- Păi nu sunt șeful clasei...

- Șeful clasei e aici?

- Da, el e! Și degetele au fugit către un băiețel mărunt și cu ochelari, probabil cel mai cuminte din toată clasa care stătea liniștit lângă o bancă. Mă duc la el:

- Unde sunt colegii?

- Păi sunt pe afară, în curte.

- Cheamă-i, te rog. Se face ora.

Între timp au mai apărut câțiva. De același stil. Gălăgioși până la Dumnezeu și plini de energie. Se sună și sala se umple. Haos! Nimeni nu stătea locului. Faptul că le pusesem niște chestionare pe masă i-a iritat la culme pe unii care și-au… declarat intenția de a nu completa așa ceva. Acum mi-ar fi prins bine să am catalogul, dar nu aveam calitate să pun mâna pe el. Lasă, am zis, mă descurc eu și fără.

- Absenții!

S-a lăsat o oarecare liniște nedumerită și unul din ei mă întreabă:

- Da’ tu cine ești?

- Florin. Susțin ora în locul doamnei profesoare la indicația doamnei directoare adjunct. Tu de ce nu ești la locul tău? fac eu la el.

Mormăie el ceva și se așează în bancă.

- Cine lipsește? insist eu.

- Păi suntem toți, rânjește la mine șmecherul clasei.

- Da? Și scaunele alea cu haine pe ele ale cui sunt?

- Păi sunt ale noastre, dar ne-am mutat prin clasă, spune el continuând să zâmbească.

Foarte tare, e chiar isteț. M-am apucat și eu să zâmbesc. Am scos agenda din traistă, am deschis-o și am anunțat:

- Facem prezența. Îmi spuneți pe rând numele voastre și eu vă notez aici, că n-am catalogul la mine.

Și am început de la perete. Istețului i-a pierit zâmbetul, a scos un mobil și s-a dus la geam. În două minute mi-au mai apărut trei oameni în clasă și o minge de fotbal. Cu ei, gălăgie adăugată.

- Domnu’ profesor, îmi zice unul din nou-veniții după ce se lămurește că nu eram profa lor, pot să ies (?) să las mingea colegului meu că m-a sunat acum și are oră de sport și n-are mingea!!

Ținea telefonul în semn de argument și sprâncenele ridicate la mine. Mă gândeam amuzat: Prietene, pe cine crezi tu că duci?

- Sună-l să vină să ia mingea că-i dau voie să intre.

S-a blocat, a băgat telefonul în buzunar și aia a fost tot. Nici unul nu stătea locului. Istețul era un arc viu. Îl puneam la locul lui, el sărea imediat și se ducea să-l pocnească pe unu’. Nici n-am înțeles de ce. După ce am reușit să deposedez una din fete de beteala adițională pe care o flutura prin sală, grupa de fete s-a refugiat în ultimele bănci. Alt focar de zgomot.

- Voi două! Tu, du-te lângă el, tu acolo.

Am mutat albinele în speranța unui zumzet mai moale. Aș… Una din locațiile unde mutasem o albină era lângă isteț. S-a mutat cu scaun și birou mai aproape de ea. Să mă fi văzut cum vorbeam despre subiect și îl luam în primire pe isteț cu scaun cu tot punându-l la locul lui. Atunci mi-a ieșit cea mai groasă versiune de voce de care mă credeam capabil:

- De aici nu te mai miști!

Și am mai stat două secunde cu ochii la el, nu atât ca să mă asigur că a înțeles, ci pentru că eram eu șocat de cât de serios sunasem.

Vestea bună e că subiectul i-a prins și am putut să controlez situația. Mi-am cam rupt degetele ciocănind pe catedră, dar mi-am făcut ora. A fost de departe cea mai obositoare oră și mă gândeam cât de nasol ar fi să faci asta zi de zi cu astfel de clase. Pe de altă parte, am fost amuzat de câtă militărie am fost în stare să fac. Mă uitam urât la ei cum făceau ceva, dar eram mereu absolut amuzat de situație.

Cred că m-aș întoarce totuși să fac treaba asta din nou. :)

Vreți să-i vedeți? Iete-i!

DSC00721 - low

Just cause 2

Ok, apare unul din favoritele mele. Jocul acesta o să fie lansat pe PC anul viitor. Nu are un titlu foarte rezonant şi nu cred că ştie multă lume de el, dar jocul este absolut fantastic!

Aţi văzut Mission Impossible, nu? E posibil să vă fi umflat râsul la scene de genul celeia în care Ethan Hawk e în tunelul de metrou şi e propulsat de explozia elicopterului fix pe acest metrou. Şi trăieşte mai departe ca să continue acţiunea! Eh, închipuiţi-vă că Just Cause 2 e şi mai ireal. În jocul ăsta ai rolul unui supărat supărat care se numeşte Rico. Nici nu ştiu cam cum să vă descriu supărarea omului ăsta. Dacă Moise a despărţit Marea Roşie făcând un gest, omul nostru doar se gândeşte la o mare şi se despică, pleacă pe Marte şi stă ascunsă în spatele planetei. Lui Chuck Norris îi este teamă de acest om. Deci atât de supărat e Rico.

Ei bine, Rico, se supără şi mai mult în acest nou “episod” creat de Eidos. Nu mi-am dat încă seama despre ce e vorba, dar nici nu contează. Poate să fie că l-a trădat cineva sau l-a pișcat un țânțar. Tot aia e până la urmă. Acţiunea, din câte mi-am dat seama, se petrece pe insula Panau, un teritoriu cu multe conflicte administrative, miliţii locale şi atacuri de stradă. Acţiunea, ori care ar fi aia, îl face pe individul nostru nervos să se ia la omor cu tot felul de cetăţeni care în comparaţie cu el sunt nominalizaţi de 15 ori la premiul Nobel pentru pace. Păi ce mai contează că cineva trage în Rico dintr-un elicopter dacă Rico e în stare să se caţere în zbor pe elicopter, să deschidă uşa şi să-l arunce pe nenorocit afară? Sau să se caţere pe maşini sau chiar avioane supersonice aflate în zbor…

Cel mai irealist tip de “shooter” dar dacă e similar cu prima variantă care a apărut acum ceva ani, eu unul am să mă distrez teribil şi am să râd cu lacrimi la jocul ăsta. Grafica e absolut superbă, libertatea de mişcare e foarte mare şi spectaculozitatea acţiunii e la cote mari.

Dar, mai bine să vă las pe voi să decideţi:

Gandhi

În caz că nu știați, sunt aproximativ Gandhi cu ușoare tendințe de Nelson Mandela și cu un twist de Dalai Lama. Cel puțin așa m-a portretizat un test interesant pe care îl puteți completa și voi aici, primit cu o leapșă de la Ada.

Așadar. Iete unde mă aflu eu:

RezultatȘi cică iete unde se află alții:

Comparatie2Comparatie

Sursa

Ah, să nu uit! Leapșa merge mai departe la Marmoțica și LaFoggie! :D